REŞIŢA – Asta se va întâmpla începând de anul viitor, la Reşiţa, potrivit unei decizii a consiliului local!
CARAȘ-SEVERIN – FC Progresul Ezeriș va încheia anul 2022 pe locul 8 în Seria a VII-a a Ligii 3, cu 9 puncte obținute în 15 partide! Din retur mai sunt de disputat încă trei etape, iar apoi va începe play-out-ul, acolo unde cărășenii au ca obiectiv salvarea de la retrogradare!
CARAȘ-SEVERIN – Și unele și altele pot fi „admirate” pe teritoriul Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița!
MUNTELE SEMENIC – Căderile de zăpadă de săptămâna trecută au fost suficiente pentru a acoperi pârtiile de pe Semenic, astfel…
CARAȘ-SEVERIN – Printr-un comunicat de presă, preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Caraş-Severin, Pavel Roşca, informează populaţia că de Anul Nou vor fi deschise în cele două municipii ale județului câte o farmacie.
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Începând de vineri, 23 decembrie, elevii se află în vacanţa de iarnă. ISJ Caraş-Severin face eforturi pentru a nu exista probleme legate de plata burselor şcolare!
REȘIȚA – Pentru elevii Liceului „Traian Vuia” (LTV) din Reșița, apropierea sărbătorilor de iarnă a fost un bun prilej pentru a se simți la școală ca într-o mare familie!
CARAȘ-SEVERIN – Încă un tronson de cale ferată are probleme, dar nu din vina nepăsării și a lipsei de investiții din ultimii 30 de ani – constatate până și de Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor –, ci din cauza ploii!
REŞIŢA – După vizita la Ministerul Transporturilor, primarul Nelu Popa se declară fericit! Oficialii de la Bucureşti i-au dat undă verde să facă studiul de fezabilitate şi pe calea ferată Timişoara-Voiteni-Moraviţa!
CARAȘ-SEVERIN – Cel puțin așa susține Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean, în a cărui opinie domeniul schiabil Semenic există deja!
CARANSEBEȘ – Municipiul Caransebeș, al doilea oraș liber din România în Decembrie 1989 chiar și după spusele revoluționarilor timișoreni prezenți azi în urbea gugulană, a marcat cei 31 de ani de la Revoluție!
ROMÂNIA. Anunțul a fost făcut ministrul Marcel Vela, potrivit căruia noul spital va avea și o bancă de plasmă covalescentă unde vor putea dona toți angajații MAI care au avut Covid-19. Șeful MAI a anunțat construirea unei noi unități medicale după ce un teren al Academiei de Poliție a fost trecut în proprietatea Spitalului de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”!
CARAŞ-SEVERIN – Potrivit unui comunicat al Grupului Ecologic de Colaborare Nera, câteva ONG-uri din Republica Serbia, cu care activiştii de mediu cărăşeni colaborează de mai mult timp pentru monitorizarea conservării patrimoniului natural de pe cursul râului Nera, au sesizat că pe malul românesc s-au executat tăieri ilegale de arbori!
CARAŞ-SEVERIN – 315 sancţiuni au fost aplicate, în weekend, cărăşenilor care n-au puratat mască. În total, amenzile au ajuns la 56.000 de lei!
REŞIŢA – Într-una din serile trecute, în jurul orei 20.00, un poliţist de la Serviciul Județean de Poliție Transporturi, aflat în timpul liber, la cumpărături într-un supermarket din Reșița, a prins și imobilizat un tânăr de 23 de ani, care a încercat să fugă după ce ar fi furat mai multe bunuri din magazin!
CARANSEBEŞ – După cazul tragic al tinerei din Reșița care a decedat la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC) unde fusese internată pentru Covid-19, medicii care au îngrijit-o au explicat cum au stat lucrurile din punctul lor de vedere!
CARANSEBEȘ – Conducerea municipalității a trasat deja principalele direcții pentru proiectele care se vor derulate în următorii ani în municipiul de pe Timiș și Sebeș!
CARAȘ-SEVERIN – Pentru că de când conduce județul, de foarte multe ori, primarul Reșiței sau angajați din Primărie au fost văzuți în preajma președintelui Consiliului Județean, existând comentarii că s-ar amesteca în treburile județului, Romeo Dunca a lămurit și acest aspect, spunând că „este neînțelegerea oamenilor care judecă acest lucru“!





