Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – 315 sancţiuni au fost aplicate, în weekend, cărăşenilor care n-au puratat mască. În total, amenzile au ajuns la 56.000 de lei!

Weekendul s-a dovedit din nou încărcat de cazuri de persoane care n-au purtat mască acolo unde se impunea. Asta ne arată cifrele furnizate de Poliţia judeţului, în urma verificărilor care s-au făcut zilnic, pe linie de pandemie.

Vineri, la activităţi au participat 138 de oameni ai legii, care au verificat 50 de societăți comerciale şi 237 de mijloace de transport de persoane, fiind legitimate peste 2.200 de persoane. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 102 sancțiuni contravenționale, dintre care amenzi în valoare 12.000 de lei, 92 dintre ele pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Sâmbătă, cei 132 de polițiști au verificat 71 de societăți comerciale şi 273 mijloace de transport persoane, fiind legitimate peste 2.300 de persoane. Iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 118 sancțiuni contravenționale, amenzile totalizând 16.500 de lei. Cele mai multe dintre sancţiuni (113) au fost tot pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Verificările de duminică au angrenat 132 de oameni ai legii, fiind verificate 105 societăți comerciale şi 284 mijloace de transport persoane, numărul persoanelor care au fost legitimate trecând de 2.500 de persoane. În urma acţiunilor, au fost aplicate 114 sancțiuni contravenționale, amenzile însumând 27.500 de lei. Dintre ele, 110 au fost, din nou, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Tot duminică, reprezentanţi ai „Poliției Orașului Oțelu Roșu s-au autosesizat cu privire la un eveniment cultural spontan (concert), organizat în zona Centrului Civic al orașului, la care s-ar fi adunat aproximativ 25 de spectatori. Persoanele au fost atenționate asupra respectării normele legale, acestea conformându-se și părăsind zona, iar organizatorul evenimentului, un bărbat de 45 de ani, a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea Legii nr. 55 din 2020“.

JCS-A.M.