CARAȘ-SEVERIN – Din nefericire, în această dimineață s-au produs două accidente rutiere, pe DN 58 B!
CARAȘ-SEVERIN – Valoarea totală a amenzilor aplicate de polițiștii cărășeni în minivacanță s-a ridicat la aproape 275.000 de lei. La capitolul rutier, au fost reținute 36 de permise de conducere și au fost retrase 42 de certificate de înmatriculare!
CARAȘ-SEVERIN – Un cărășean de 71 de ani a vrut să se întoarcă acasă cu orice preț, alegând varianta unui drum forestier, deși era complet acoperit cu zăpadă și necirculat. Și, evident, a rămas acolo peste noapte!
REȘIȚA – Sala de forță din incinta stadionului „Mircea Chivu” a fost recent renovată, iar de acum înainte fotbaliștii de…
REȘIȚA – CSM Reșița a remizat sâmbătă, 13 februarie, scor 2-2, în partida amicală cu Ripensia Timișoara. Acesta a fost și ultimul joc al rosso-nerilor înainte de primul meci oficial din 2021 din Liga 2, cel cu Csikszereda de sâmbătă, 20 februarie!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REŞIŢA – „De 1 Decembrie ne punem straiele de sărbătoare şi cântăm împreună, pentru că dincolo de etnie, religie sau poziţie socială, suntem ROMÂNI!“, transmite Primăria Reşiţa!
CARAȘ-SEVERIN – Cine nu și-a echipat mașina pentru iarnă riscă să rămână fără talon și fără 1.305-2900 de lei!
REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița au câștigat luni, 27 noiembrie, cu scorul de 35-30 (18-13) cu CSM Oradea, în etapa a XI-a a Diviziei A, Seria A!
REȘIȚA – Panourile fotovoltaice de la liceele „Vuia” și „Lalescu” vor fi date de primărie în administrarea acestora. Este vorba despre cele trei, respectiv patru asemenea panouri amplasate în curtea celor două licee, în cadrul proiectelor de reabilitare energetică finanțate din fonduri europene!
BUCHIN – O persoană a fost rănită în această dimineață pe DN6, în urma coliziunii dintre două vehicule!
CARAȘ-SEVERIN – În noul Birou Permanent, PSD are cinci funcții, PNL patru, USR doi, iar AUR și UDMR câte unul!
CARAȘ-SEVERIN – Ne-am tot obișnuit cu lucrările pentru utilități care sparg carosabilul și trotuarele în numele civilizației. În urma lor, însă, zonele afectate arată ca după război și rămân nerefăcute!
REȘIȚA – Aproape 93.000 de lei vor fi alocați de Primăria Reșița pentru susținerea proiectului derulat de Crucea Roșie. Banii vin din bugetul local și vor fi acordați Filialei Caraș-Severin a Crucii Roșii (CR) prin Direcția de Asistență Socială!
CARAŞ-SEVERIN – Ba mai mult, consilierul judeţean Flavius Nedelcea, fostul vicepreşedinte al CJ, susţine că i-a spus preşedintelui Dunca că în privinţa proiectului de pe Nedeia nu poate nici să îl ajute, nici să îl încurce!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful CJ nu a fost de acord, așa că bugetul Caraș-Severinului care trebuia împărțit la primării nu a fost votat!
REȘIȚA – 19 parcele în suprafață de 29.048 mp, dezlipite din domeniul orașului pentru a fi scoase la licitație!
REȘIȚA – Opt familii din „fantomele” Mociurului, relocate de primărie în diverse locații din oraș!
PRIGOR – Pentru al patrulea an consecutiv, Asociaţia Acasă în Banat va deschide noi şantiere în Banatul de Munte, vizate fiind, de această dată, morile din comuna Prigor!
