REŞIŢA – Administraţia locală a decis să interzică reclamele făcute la megafon sau la sisteme audio, în oraş!
BERZOVIA – O armă neletală, supusă autorizării, și 7 cartușe cu gaze, calibru 8 milimetri, deținute fără drept, au fost ridicate în 7 martie de la un bărbat din comuna Berzovia, de către polițiști de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiști de la Secția 5 Poliție Rurală Bocșa!
CARAŞ-SEVERIN – Deşi exprimarea lirică e cea care predomină la început de primăvară, nici abordarea statistică nu e de neglijat. Din totalul populaţiei rezidente în judeţ, la 1 ianuarie 2022, 51,6% la sută o reprezintă femeile, ponderea acestora fiind uşor mai pronunţată în mediul urban comparativ cu cel rural, unde este egală cu cea a bărbaţilor!
CARANSEBEȘ – Autoritatea Aeronautică Civilă Română a autorizat Aeroportul din Caransebeş pentru diverse operaţiuni de zbor şi cargo. Aici pot ateriza avioane de până la 20 de tone şi elicoptere!
CARANSEBEŞ – Asta a spus prefectul judeţului, Cristian Gâfu, supărat de faptul că primarul Felix Borcean, care în 2017 l-a…
CARANSEBEȘ – Asta pentru că spitalele suport Covid, cum este și cel din Caransebeș, pot achiziționa echipamente medicale și de protecție, cheltuielile urmând a fi decontate ulterior, inclusiv pentru achizițiile efectuate începând cu data de 1 februarie 2020!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Din culisele proiectului, aflăm că în sfârșit s-a trecut de etapa hârtiilor, urmând ca proiectul să prindă contur în zona gri de aproximativ 40 de hectare din cartierul reșițean!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit ISU „Semenic“, anul trecut, din cele 31 de elemente de muniție rămase neexplodate, recuperate de specialiștii pirotehnici, 24 au fost găsite în municipiul de pe malurile Bârzavei!
CARAŞ-SEVERIN – Costel Dumitru Ursu, primarul Oraviței, a anunțat de curând finanțarea a două proiecte culturale pentru elevii de la Liceul Teoretic „General Dragalina“ și Școala Gimnazială „Romul Ladea”!
CARAȘ-SEVERIN – Progresul Ezeriș s-a impus sâmbătă, 17 aprilie, cu scorul de 2-1, în deplasare, în jocul cu Gloria Lunca Teuz Cermei, în etapa a XVI-a a Ligii 3, Seria a VIII-a. Astfel, cărășenii și-au luat revanșa, după ce în turul campionatului au cedat cu scorul de 2-3, pe teren propriu!
REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus sâmbătă, 17 aprilie, cu scorul de 2-0, în partida cu CS Concordia Chiajna, obținând astfel a doua victorie consecutivă din grupa B a play-out-ului. Pentru echipa pregătită de Adrian Falub au marcat Eduards Visnakovs, în minutul 53 și Cristian Danci, în minutul 85!
CARANSEBEȘ – Noul manager al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC) spune că e o provocare pentru el să administreze o unitate sanitară cu problemele celei pe care tocmai a preluat-o!
REŞIŢA – Municipalitatea, împreună cu operatorul specializat, derulează o nouă campanie de colectare a deşeurilor provenite din echipamentele electrice şi electrocasnice!
CARAŞ-SEVERIN – Senatorul cărăşean susţine că „mii de posturi au fost înființate în plus, în toată țara, pentru a potoli foamea de sinecuri a partidelor Coaliției PNL-USR-PLUS-UDMR“!
REȘIȚA – Înaintea partidei dintre CSM Reșița și Concordia Chiajna, care se joacă la această oră, suporterii Reșiței s-au legat cu lanțuri de copaci, pentru a preîntâmpina eventualele accidente, din lipsa unor balustrade pe dealul din spatele tribunei II, așa cum a invocat Jandarmeria Caraș-Severin.
REŞIŢA – Asta ne transmite municipalitatea reşiţeană, care duce o serioasă campanie de promovare pe această temă!
CARAŞ-SEVERIN – După analizarea situaţiei de risc epidemiologic pe raza acestor comune, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin a luat această hotărâre în şedinţa extraordinară de vineri, 16 aprilie!
CARANSEBEȘ – Aleșii locali au aprobat, cu mici excepții, propunerea de buget cu care a venit în fața lor primarul Felix Borcean!
CARANSEBEȘ – Asta după ce Andrei Plujar a dat ca exemplu de „așa nu” Primăria Caransebeș în ce privește atragerea finanțărilor europene!





