Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În vederea reabilitării clădirilor, două grădiniţe urmează să fie relocate. Primăria Reşiţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean au găsit spaţiile necesare pentru funcţionarea în continuare a activităţilor educative ale grupelor de preşcolari!

La sediul Inspectoratului Județean Caraș-Severin a avut loc o ședință de lucru având ca scop relocarea a două grădinite din Reşiţa, Grădinița cu Program Prelungit „Floarea-Soarelui“ și Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată“, pentru perioada în care clădirile celor două unităţi de învăţământ preşcolar vor fi reabilitate şi modernizate. La întâlnirea de lucru au participat din partea Inspectoratului Județean Caraș-Severin, Carina Pristavu, inspector școlar general și Emilia Modrigan, inspector școlar pentru educație timpurie, iar din partea Primăriei Reșița, Mădălina Chiosa, viceprimar, Liliana Dacica, director al Direcției Generale Învățământ, Cultură, Tineret, Sport și Culte și Lidia Roșian, director executiv al Direcţiei de Asistență Socială. De asemenea, au mai participat directorii instituțiilor de învățământ și reprezentanți ai Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Caraș-Severin.

În cadrul acestei întâlniri au avut loc discuții pentru identificarea și aprobarea celor mai bune soluții pentru asigurarea activității celor două grădiniţe în condiții optime în noile locații. Astfel, grupele cu program prelungit ale Grădiniței cu Program Prelungit „Floarea-Soarelui“ îşi vor desfăşura temporar activitatea la parterul Corpului C (fosta Școală Gimnazială Nr. 12) al Colegiului Național „Mircea Eliade“ din strada Măcinului nr.3, iar grupa de program normal va funcţiona în incinta Grădiniței cu Program Normal „Pinochio“ de pe Aleea Daliilor nr.5. Pentru Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată“ s-a găsit spaţiul de la parterul Școlii Gimnaziale Nr. 8 din strada Aleea Bazna nr. 2.

Cele două creșe își vor desfășura activitatea în incinta Clubului Sportiv Școlar, strada Făgărașului, nr. 12.

Primăria Reșița își cere scuze elevilor și părinților pentru disconfortul creat și promite ca lucrările să se finalizeze în cel mai scurt timp, iar copiii să poate beneficia de condiții optime de învățare.

JCS-Nicoleta Moraru