Caraşova şi Doclin, sub regimul măsurilor suplimentare anti-Covid - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – După analizarea situaţiei de risc epidemiologic pe raza acestor comune, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin a luat această hotărâre în şedinţa extraordinară de vineri, 16 aprilie!

Restricţiile, mai dure pentru aceste două comune, au fost impuse după informarea DSP referitoare la situaţia infectărilor cu SARS CoV-2. Potrivit ultimelor date, la Caraşova rata incidenței cumulate la 14 zile este de 4,16, iar la Doclin de 4, 07 la mia de locuitori.

Astfel, începând de sâmbătă, 17 aprilie, ora 0.00, în aceste două comune sunt impuse pentru 14 zile următoarele măsuri restrictive: interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20,00-05,00, exceptând unele situaţii: deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente; deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

Se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 05,00 – 21,00. Prin excepție de la prevederile pct.6, în intervalul orar 21,00 – 05,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness. Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor, cu excepţia activităţilor de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private. Pe lângă aceste măsuri suplimentare rămân în vigoare măsurile generale prevăzute în HGR nr.432/2021, pentru incidenţa cumulată la 14 zile, mai mare sau egală cu 3/1.000 locuitori.

JCS-A.G.