CORNEREVA – O armă de vânătoare confecţionată artizanal, 17 cartuşe calibrul 16 milimetri şi un pistol neletal au fost ridicate…
MĂURENI – A doua ediție a „Kinder Cup Măureni” a fost organizată la finalul săptămânii trecute, în comuna Măureni, de clubul ACS Mundo. Printre participante s-au numărat formațiile de juniori de la CSM Reșița, CFR Timișoara, Ripensia Timișoara, Fortuna Arad, Retezatul Hațeg și ACS Mundo!
CARAŞ-SEVERIN – E vorba despre 488 din 521 de elevi de clasa a XIII-a din judeţ care n-au mai ajuns la examen!
CARAŞ-SEVERIN – În luna mai, a fost achitată indemnizaţie de sprijin pentru 891 de beneficiari din judeţ, sumele totalizând aproape 4 milioane de lei!
REŞIŢA – Direcția pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local, în colaborare cu Asociația „Animal Voice“ din Germania, organizează sâmbătă…
REŞIŢA – Aproape jumătate din lucrările ce cuprind piaţa centrală a Reşiţei au fost finalizate. Câte din şantierele deschise în oraş vor fi gata până la alegerile din toamnă?
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Cei mai buni performeri de la Clubul Sportiv Municipal Reșița, premiați de Primăria Reșița!
CARAŞ-SEVERIN – Cinci facturi însumând 400.000 de lei, primite dar neînregistrate în contabilitatea SJUR în luna septembrie 2022, au apărut precum ghioceii, tocmai în februarie 2023!
CARAȘ-SEVERIN – Tradiționala relație de fraternitate între români și sârbi s-a arătat și în materie de infracționalitate organizată, oamenii legii reușind să oprească 29 de transporturi ilegale de migranți, formate din 7-15 afro-asiatici, adunați la sârbi, pentru a fi trecuți ilegal la noi, de la fiecare dintre cei în cauză fiind încasate sume între 500 și 1.000 de euro!
CARAŞ-SEVERIN – De la tribuna Parlamentului, deputatul cărăşean face o declaraţie politică pe această temă, adresându-se, în special, prim-ministrului!
BOCȘA – Actualul viceprimar cu atribuții de primar, Sorin Perian, va fi candidatul PNL la alegerile din 27 iunie de la Bocșa, organizate după demisia fostului edil Emanuel Dănilă, care, ulterior, s-a sinucis!
MUNTELE MIC – Să fie Muntele Mic un paradis off-road? Jandarmii spun că nu, însă îi contrazic cei care distrug frecvent zona cu ATV-urile. Mai ales că în ultima zi au fost date șapte amenzi cumulând 14.000 de lei, aplicate unor străini învățați că aici e țara nimănui și pot face orice fără să-i oprească nimeni!
REŞIŢA – Descoperirea a fost făcută recent, de însuşi maestrul, informaţia fiind documentată şi confirmată la două mari edituri muzicale din lume!
REȘIȚA – Newyorkezul stabilit de ani buni în Reșița a avut o prestație live de excepție în cea de-a doua semifinală a concursului, cu o reinterpretare gospel a melodiei „Purple Rain” a celebrului Prince!
CARAȘ-SEVERIN – Antrenorul federal Cristian Dragomir, din Caransebeş, este unul dintre cei patru vicepreşedinţi ai FRA, iar reşiţeanul Octavian Măzăran a fost reales ca reprezentant regional pentru judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Hunedoara.
REŞIŢA – Cine trece prin faţa muzeului din Reşiţa, cu siguranţă se opreşte pentru o clipă în loc şi se întreabă ce-i cu bârnele alea acolo!
CARAŞ-SEVERIN – Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin efectuează căutări în vederea depistării unui bărbat de 39 de ani, care a plecat de acasă, de la Brebu, şi nu s-a mai întors. Este vorba despre Nicolae Cristian Varga, care ar fi de negăsit din 16 mai. Două zile mai târziu, fratele acestuia a sesizat autorităţile, mediatizarea putând fi făcută după primirea acordului în acest sens!
CARAŞ-SEVERIN – Un autotren a blocat ambele sensuri de mers după ce șoferul a pierdut controlul volanului, în timpul unei depăşiri pe DN 68, la Bucova! În jurul orei 12.45 circulația s-a reluat pe un sens!
CARAŞ-SEVERIN – Pe parcursul celor 15 ediții anterioare, din Caraș-Severin au fost finanțate 18 proiecte cu suma totală de 26.300 lei în beneficiul a 13 tineri sportivi și artiști!
