Damian trage un semnal de alarmă vizavi de haosul din învăţământ - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – De la tribuna Parlamentului, deputatul cărăşean face o declaraţie politică pe această temă, adresându-se, în special, prim-ministrului!

Declaraţia parlamentarului PSD de Caraş-Severin, Romulus Marius Damian, vine pe fondul tăcerii ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, pe care l-a interpelat la sfârşitul lunii aprilie în legătură cu măsurile întreprinse privind închiderea școlilor, interpelare la care nu a primit nici până acum un răspuns.

Declaraţia sa vine în contextul redeschiderii şcolilor, cu jumătate din cadrele didactice vaccinate, după o vacanţă forţată de 5 săptămâni, în condiţiile în care educaţia online s-a dovedit inaccesibilă pentru 32 la sută din elevi: „Analizele au arătat că numărul copiilor care nu pot participa la educația online este de 903.870 elevi, de 3,6 ori mai mare decât evaluarea Ministerul Educației, adică de la 9 procente la 32 (studiul IRES). În plus, problema nu o reprezintă doar accesul la echipamente, dar și accesul la internet: 12% dintre copii rămân în afara rețelelor. După 1 an în care Guvernul le promitea acestor elevi tabletele necesare, astăzi avem în continuare zeci de mii de copii afectați, mulți renunțând întru totul la orele online, din lipsa mijloacelor tehnice necesare. Dacă într-o casă există o tabletă sau un telefon iar numărul copiilor este mai mare de 1, asta nu înseamnă ca au mijloace tehnice pentru a putea participa la activitățile desfășurate! Conform datelor UNESCO, în perioada 11 martie 2020 – 2 februarie 2021, în România, dintr-un total de 157 de zile școlare, școlile au fost închise 108 zile și parțial închise 49 de zile“.

Politicianul s-a arătat îngrijorat de soarta învăţământului, de cum vor arăta rezultatele evaluărilor naţionale, considerând că, în fapt, copiii au stat mai mult acasă decât la şcoală, încălcându-li-se dreptul la educaţie. Damian a precizat că încă aşteaptă ca ministrul Educaţiei să răspundă, totuşi, interpelării de luna trecută: „Școala a reînceput cu jumătate din dascăli vaccinați și aștept încă un răspuns de la ministrul Cîmpeanu referitor la testarea în școli: Câţi elevi şi profesori au fost testaţi la nivel naţional până în acest moment şi câte teste rapide au fost folosite pentru aceştia? Care este strategia pentru testare având în vedere lipsa cabinetelor medicale din școlile din România? Sper că ministrul Educației și primul ministru Cîțu sunt conștieți de nivelul la care se situează în momentul de față educația în România și că vor înceta să se mai joace cu educația și viitorul elevilor. Vorbim despre viitorul pe care îl clădim pentru țara noastră prin educația copiilor noști!“.

JCS-A.G.