REȘIȚA – În turul al IV-lea al Cupei României, iubitorii fotbalului vor putea vedea la lucru două formații de tradiție!…
CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii cărășeni au fost prezenți, miercuri, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Reșița pentru a dona, cu prilejul Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, și ne îndeamnă pe noi, toți, să ne alăturăm acestui demers în zilele ce vin!
CARAȘ-SEVERIN – Vestea cea bună pentru cele trei sectoare a fost transmisă de către deputatul Dumitru Rujan!
REŞIŢA – Un foarte mic incident s-a produs la secţia de votare 45, unde un votant s-a speriat că mai era o ştampilă în dreptul unei formaţiuni politice! Nu a fost vorba despre un incident propriu-zis, care să impună anularea votului, ci de faptul că hârtia pe care au fost imprimate buletinele de vot fiind foarte subţire, ca o sugativă, ştampila a trecut pe verso, imprimându-se şi în dreptul altei formaţiuni politice!
CARAŞ-SEVERIN – Poliţia judeţului a ţinut o declaraţie fulger pentru a prezenta, pe scurt, starea de spirit a alegerilor din…
REȘIȚA – Candidatul Partidului Național Liberal la șefia Consiliului Județean, Romeo Dunca, a votat la școala din cartierul reșițean Câlnic! Acesta a fost încurajat și însoțit la vot de către Ioan Popa. S-a păstrat astfel obiceiul, în sensul că atunci când a votat Ioan Popa, Romeo Dunca la rândul său l-a însoțit!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Polițiștii cărășeni de la Serviciul de Investigații Criminale au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii față de un bărbat de 34 de ani din Reșița!
REȘIȚA – Reșițenii vor parcare și magazin la Trandafirul, loc de joacă și parc cu alei în Moroasa. Am aflat asta dintr-o postare a primăriei după centralizarea opțiunilor formulate de cetățeni în cadrul întâlnirilor cu reprezentanții autorităților!
LUPAC – AFC Voința Lupac s-a impus sâmbătă, 4 septembrie, cu scorul de 3-1, în partida de acasă cu CS Gilortul Târgu Cărbunești. Pentru echipa antrenată de Boșco Vișatovici au înscris Cristian Danci și Alexandru Avramovici, ultimul reușind dubla!
CARANSEBEȘ – Pe Municipalul din Caransebeș, sub privirile a aproape 200 de spectatori, Progresul Ezeriș a cedat, scor 0-2, în cea de-a doua etapă a Ligii 3, în fața unei echipe care sezonul trecut juca cu Craiova, Rapid sau Dacia Mioveni în Liga 2!
CARAȘ -SEVERIN – Cărășenii s-au mobilizat exemplar și au votat ca județul nostru să fie pe primul loc în concursul organizat de Prima Tv!
CARAŞ-SEVERIN – Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a dat startul semnării contractelor din cadrul Programul Operațional Capital Uman „Viitor pentru tinerii NEETs”, în valoare totală de peste 185 de milioane de euro. Dintre cele 99 de proiecte câștigătoare, două aparţin unor firme reşiţene: European Steps şi Top Media, care au obţinut fiecare câte 99 de puncte din cele 100 cât era punctajul maxim!
REŞIŢA – Deputatul Marius Damian a vorbit despre evenimentele legate de guvernarea PNL-USR PLUS-UDMR, menţionând câteva dintre motivele moţiunii de cenzură pe care PSD ar fi vrut să o depună dar n-a mai apucat!
REŞIŢA – Planurile Primăriei Reşiţa de a se muta cu totul în Casa de Cultură mai au de aşteptat. Preluarea edificiului cu scăderea din datoriile UCMR nu este aşa simplă cum se credea!
CARAŞOVA – Măsurile au fost dispuse în urma şedinţei extraordinare a CJSU, convocată vineri de prefectul judeţului Caraş-Severin, Cristian Gâfu, la sediul Palatului Administrativ, în baza raportării transmise în 3 septembrie 2021 de Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Caraş-Severin!
REȘIȚA – Ilie Pătruică, unul dintre cei mai importanți conducători ai sportului reșițean, a încetat astăzi din viață, la vârsta de 87 de ani. A fost președinte al echipei de fotbal în anii 70-80-90, contribuind la mai multe promovări în Divizia A, cum se numea pe atunci primul eșalon fotbalistic!
CARAȘ-SEVERIN – Circulaţia a fost oprită de două ori, pe DN 6, o dată în apropiere de Armeniş, a doua la Jupa. În primul caz, la Armeniş, s-au efectuat manevre de repunere pe carosabil a unei remorci, în cel de-al doilea, la Jupa, a fost necesară îndepărtarea de pe carosabil a vehiculelor implicate într-un accident!
CARANSEBEȘ – E vorba de manopera lucrărilor efectuate în ultimele săptămâni în Caransebeș, despre care consilierii liberali au cerut amănunte în ultima ședință a legislativului local!
