Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Dacă săptămâna trecută, în Consiliul Local Caransebeș a fost ceartă pe parcări, vineri, dezbătând același subiect, aleșii locali au fost mai relaxați. N-au mai fost discuții contondente, mai ales că unii din cei care s-au opus data trecută proiectului regulamentului de parcări propus de primarul Felix Borcean, adică liberalii, au venit acum cu două amendamente!

CARAŞ-SEVERIN – Marţi, 23 martie 2021, prefectul judeţului, Cristian Gâfu, alături de şefii ISU Semenic, IJJ Caraş-Severin, IPJ Caraş-Severin, Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră şi ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Caraş-Severin, a participat la şedinţa de evaluare a activităţii Ministerului Afacerilor Interne pe anul 2020!

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARANSEBEȘ – Campionatul Naţional de Judo Ne Waza a avut loc în sala „Horia Demian” din Cluj-Napoca și a reunit aproximativ 300 de sportivi din toată țara! Adriana Litu, legitimată la CSM Caransebeș – Energetica Caransebeș, a reuşit să obţină medalia de bronz, la U14, categoria de greutate +52 kg, iar sportiva Iris Bona s-a clasat pe locul 7, la aceeași categorie!