Caraş-Severin, Romania

BĂILE HERCULANE – Spectacolul regizat de Mihaela Panainte a deschis seria evenimentelor din cadrul proiectului „Sissi la Băile Herculane prin teatru, literatură și artă”, finanțat de Ministerul Culturii!

„Ca și idee, totul a pornit de la mărturiile localnicilor care povestesc despre o nălucă ce poate fi văzută în Parcul Central sau lângă statuia lui Hercules. M-au convins să mă apropii de acest subiect pentru că mi-a plăcut perspectiva lui Sissi care și astăzi trăiește la Băile Herculane.”, afirmă Mihaela Panainte.

Pentru tânăra actriță Denise Mikesz, a fost o provocare să joace acest personaj istoric. Provocarea a fost aceea de a intra în sufletul și amintirile nălucii împărătesei, după care să încerce poate să și rezolve câteva dintre suferințele pe care aceasta nu a reușit să le rezolve de-a lungul vieții. N-a fost ușor, fiind vorba despre un personaj istoric foarte cunoscut la nivel mondial, despre care, de fiecare dată, Denise a descoperit ceva nou. Mai ales că, la Băile Apollo, se simte o energie extraordinară, chiar a sufletului împărătesei. De aceea, pentru Denise, rolul a fost o evoluție constantă în descoperirea personajului. „Am fost de mai multe ori la Băile Herculane, mi-am dorit să mă întâlnesc cu năluca lui Sissi și iată că asta se întâmplă. Spectacolul durează o oră, iar publicul o urmărește pe Sissi în mai multe încăperi ale Băilor Apollo, inclusiv într-un bazin cu apă unde Sissi practic plutește!”, am aflat de la Denise despre spectacolul pentru care a fost gândită o instalație teatrală specială. E prima dată când colaborează cu Mihaela Panainte, însă simte că se cunosc de mult mai mult timp și de aceea se arată de pe-acum deschisă la noi colaborări.

Spectacolul pe care Mihaela Panainte îl regizează după dramatizarea făcută alături de Eugen Cojocaru este legat foarte mult de spațiul în care este jucat, dar se vrea dus și în sălile de spectacole din țară. Pentru asta însă trebuie regândite atât spectacolul, cât și conceptul acestuia. Lucru dorit de Mihaela Panainte, care, până să-l adapteze pentru scenă, îl vrea jucat lunar la Băile Herculane, bucurându-se mult că spectacolul se joacă acasă la Sissi.

Mai trebuie spus că unul dintre partenerii din proiect este Teatrul de Vest din Reșița. „Regulamentul de la Ministerul Culturii prevede că trebuie să atragem un partener din Caraș-Severin. Cum Teatrul de Vest are o activitate importantă, sunt parteneri în proiect și au finanțat 10% din valoarea acestuia.”, a încheiat Mihaela Panainte, regizor care a colaborat cu teatrul reșițean punând în scenă spectacolul „Scene bizare după Urmuz”.

Pe lângă spectacolul de la Băile Apollo, alte evenimente au loc vineri și sâmbătă în sala de argint a cazinoului. Vineri, de la ora 17, Eugen Cojocaru va modera prezentarea cărții „Sissi” a lui Pavel Șușară, carte de la care a pornit proiectul, prezentare urmată de vernisajul expoziției de desene realizate de Mircea Bochiș. Sâmbătă, de la ora 18, istoricul de artă Dalina Bădescu va susține conferința „Sissi în artele vizuale”.

JCS-Ionel Ivașcu