Caraş-Severin, Romania

ROMÂNIA – Să privim în ansamblu și realist ceea ce se întâmplă de foarte mult timp, cu mici excepții, în țara noastră, în zona financiară. Este dificil să fim deasupra actorilor-cheie ai lumii financiare din România, având în vedere “combinațiile” interne și externe, oficiale sau chiar în afara legii care le asigură acestora ascensiunea, stabilitatea și chiar retragerea fără prea mare “deranj” din fața legii. Dar ca o ironie a sorții, profesional vorbind, este atât de simplu să privim de deasupra lor!

Caraş-Severin, Romania













Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARANSEBEȘ – Deși inițial pe strada Ardealului s-a dorit ridicarea unui nou magazin Lidl, până la urmă nu e pentru cine se pregătește… Mai exact, cei de la Lidl, din cauza unor probleme cu vecinii, au renunțat la supermarketul care urma să fie amplasat pe terenul de pe Ardealului, cum mergi spre Pipirig pe stânga, imediat după podul peste Potoc, iar locația a fost preluată, contracost, evident, de cei de la Altex!

BĂILE HERCULANE – Au fost obținute medalii de către majoritatea cluburilor din întreaga țară, peste 50 la număr, toate afilite la Federația Națională de Powerlifting. Clubul Powerlifting Herculane este și el în fruntea clasamentului cu numeroase medalii obținute prin Mario Rădoi, campion la juniori și medaliat cu bronz la seniori!