CARAȘ-SEVERIN – Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, convocat marţi de prefectul Cristian Gâfu, a aprobat instituirea de noi măsuri…
CARANSEBEȘ – Nu este vorba despre vreo răzmeriță a elevilor supărați pe protestul dascălilor, ci despre spectacolul pe care liceenii din clasa a X-a A de la Colegiul Național „Traian Doda”, îndrumați de prof. Ana Borcean, îl vor susține luni de la ora 18:00, pe scena casei de cultură!
LĂPUȘNICU MARE – Primăria Lăpușnicu Mare vrea canalizare în toată comuna, obiectiv la care lucrează intens. Conform primăriței Mihaela Drăgilă, totalul lucrării de înființare a sistemului de canalizare s-a făcut și se va face prin trei proiecte majore, pentru care s-a obținut finanțare de la guvern!
CARAŞ-SEVERIN – A fost şi joia neagră, nu demult, când s-au raportat şapte decese într-o zi, din păcate avem şi vinerea neagră a deceselor!
BĂILE HERCULANE – Un apel la 112 informa serviciile de urgenţă, în jurul orei 14.15, despre faptul că o persoană…
BOZOVICI – Bozovicenii sunt nerăbdători să muncească în această fabrică, dar mai au puţin de aşteptat, din cauza pandemiei!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Progresul Ezeriș a retrogradat la finalul sezonului 2022/2023 al Ligii 3, iar în momentul de față situația echipei este încă incertă! Directorul sportiv Cristian Șodâncă a precizat faptul că în pauza competițională din vară se va decide soarta acestei formații care, cu resurse limitate, a reprezentat cu capul sus județul timp de trei ani în Liga 3!
REȘIȚA – De 1 Iunie, parcarea magazinelor ridicate pe fosta platformă CET a găzduit o sărbătoare dedicată copiilor. Jandarmii, pompierii militari, polițiștii, dar și alte instituții din subordinea MAI și-au dat mâna pentru a pune la cale cel mai frumos 1 Iunie de până acum!
REȘIȚA – CSM Reșița va disputa sâmbătă, 3 iunie, de la ora 18, în deplasare, partida tur cu CSM Deva, meci contând pentru barajul de promovare în Liga 2! Atât Reșița, cât și Deva și-au dominat seriile în care au evoluat și se anunță o „dublă’’ interesantă și echilibrată la prima vedere!
CARANSEBEȘ – Liliana Dragomir, sportiva pregătită de antrenorul și soțul Călin Dragomir, a fost prima la concursul international de atletism „S 25”, organizat în Germania, la Berlin!
REȘIȚA – Luptătoarea Alina Vuc n-a reușit să câștige nicio medalie la Campionatul Mondial de seniori din Norvegia. Reşiţeanca a luptat în meciul pentru bronz cu o reprezentantă a Mongoliei, Otgonjargal Dolgorjav, dar fost învinsă destul de clar. În urma acestui rezultat, Alina a încheiat pe locul 5 competiţia feminină a categoriei 50 de kg!
CARAŞ-SEVERIN – În primul rând, vor fi create două grupe noi de creşă, fiind de asemenea predat amplasamentul către Compania Naţională de Investiţii, pentru construirea unei creşe noi!
CARANSEBEȘ – Se extinde și modernizează iluminatul public stradal și pietonal pe străzile Laurențiu Iancu și Carmen Sylva, ultima, din Jupa!
CARAŞ-SEVERIN – Cele 86 de utilaje noi pentru operatorul judeţean de apă înseamnă şi angajarea de personal specializat, eforturile urmând să fie mult prea mari pentru societate. Există însă soluţii!
REȘIȚA – S-a întâmplat sâmbătă noaptea, imediat după ora 1, când șoferul unui VW Golf, un tânăr puțin “parfumat”, a intrat în parcarea de la „Casa cu Tei“ și a lovit patru mașini!
EZERIȘ – Cu ceva întârzieri, anul acesta s-au efectuat lucrări serioase la căminele culturale din Ezeriș și Soceni, astfel că cele două edificii culturale vor fi ca noi înainte de termen. Din fericire, primăria nu se află în situația altor instituții similare din județ, să aibă proiecte începute și blocate, cele două proiecte de reabilitare a căminelor culturale fiind pe AFIR!
REȘIȚA – Chiar dacă bugetul Clubului Sportiv Școlar Reșița a fost diminuat, sportivii au continuat să aducă medalii de la competițiile la care au participat.
REȘIȚA – În urmă cu puțin timp, la Moniom, din cauza carosabilului umed, două mașini s-au ciocnit violent. Au intervenit pompierii reșițeni, echipaje ale Ambulanței și Poliției. Din cele trei victime, două au fost preluate de ambulanțe, iar una a fost preluată de SMURD, fiind duse la Spitalul de Urgență Reșița!
REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus sâmbătă, 9 octombrie, cu scorul de 1-0, în partida împotriva Voinței Lupac, din etapa a VII-a, a Ligii 3, Seria a VII-a!





