MOLDOVA NOUĂ – Luni, echipajul unei ambarcaţiuni a Poliţiei de Frontieră a Sectorului Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin, a observat un…
REȘIȚA – Actorul pe care îl cunoaștem de la emisiunile de talente vine în această seară la Reșița cu un show în cadrul festivalului de teatru!
CARAȘ-SEVERIN – La Campionatul Balcanic de judo, la categoria U13, două sportive din Caraș-Severin au reușit să urce pe a doua treaptă a podiumului!
CARANSEBEȘ – Municipiul Caransebeș, al doilea oraș liber din România în Decembrie 1989 chiar și după spusele revoluționarilor timișoreni prezenți azi în urbea gugulană, a marcat cei 31 de ani de la Revoluție!
ROMÂNIA. Anunțul a fost făcut ministrul Marcel Vela, potrivit căruia noul spital va avea și o bancă de plasmă covalescentă…
CARAŞ-SEVERIN – 315 sancţiuni au fost aplicate, în weekend, cărăşenilor care n-au puratat mască. În total, amenzile au ajuns la 56.000 de lei!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
GLIMBOCA – Cele două vehicule s-ar fi pupat în drum spre mânăstire, după ce unul dintre șoferi a tăiat o curbă, izbindu-se frontal de celălalt. În pofida încarcerării, șoferul camionetei n-a pățit nimic, refuzând internarea!
CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii cărășeni au fost prezenți, miercuri, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Reșița pentru a dona, cu prilejul Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, și ne îndeamnă pe noi, toți, să ne alăturăm acestui demers în zilele ce vin!
CARANSEBEȘ – Trei investiții importante sunt în faza de început la Caransebeș. Ne referim la blocul de locuințe pentru tineri de la Jupa (foto), investiție derulată prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), dar și la bazinul de înot și creșa care se construiesc prin Compania Națională de Investiții (CNI)!
REȘIȚA – Sportivii pregătiți de Octavian Măzăran au participat la Campionatul Național de seniori și tineret, atât la individual, cât și pe echipe, în proba de 10 km marș, unde au reușit să urce de cinci ori pe podium! La competiția de la Timișoara, mărșăluitorii au câștigat două medalii de aur, două de argint și una de bronz!
CARANSEBEȘ – Peste 700.000 de lei vor fi investiți, cu ajutorul Fundației Vodafone România, în secția pentru nou-născuți de la Caransebeș. Este vorba de proiectul „Servicii medicale optime pentru reabilitarea și dotarea cu aparatură medicală modernă a Compartimentului de Neonatologie al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș”, finanțat prin Programul „Fondul Viață pentru Nou-Născuți” al Fundației Vodafone România!
POIANA MĂRULUI – Odată cu apariţia toamnei – informează site-ul Muntele Mic Online –, în staţiunea Poiana Mărului vor sosi şi trei mere gigant, care vor fi aşezate la intrarea în această zonă mirifică, având menirea de a „desena” denumirea locului!
CARAŞ-SEVERIN – Este vorba de Râpa neagră, Cetatea de la Mehadia şi Sfinxul bănăţean, toate aşteptând să fie explorate de vizitatori!
REȘIȚA – Începând din această săptămână, la Staţionarul 2 este funcțional un nou aparat computer tomograf!
CARANSEBEȘ – Mai mult ca sigur că toţi caransebeşenii cunosc zona cu acest nume şi probabil că fiecare s-a plimbat, măcar o dată, pe străduţele de pe malul Sebeşului. Bănuim însă că nu mulţi şi-au pus întrebarea de unde până unde o parte a municipiului poartă acest nume, străin oarecum de oraş, iar dacă totuşi şi-au pus-o, puţini au aflat răspunsul!
REȘIȚA – Managerul Spitalului Judeţean de Urgență dă asigurări că unitatea sanitară nu rămâne fără gaz metan. Mai mult, Alina Stancovici a răbufnit în faţa celui mai periculos val: cel al nepăsării!
CARAȘ-SEVERIN – Partida dintre CSM Deva și AFC Voința Lupac de vineri, 29 octombrie, s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, iar cărășenii obțin astfel un punct în prima etapă din retur!
CARANSEBEȘ – AFC Progresul Ezeriș a remizat vineri, 29 octombrie, scor 2-2, acasă, cu CS Gilortul Târgu Cărbunești, la capătul unui meci spectaculos!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat vineri, 29 octombrie, cu scorul de 4-0, partida cu CS Aurul Brad, din etapa a X-a a Ligii 3, Seria a VII-a!





