CARAȘ-SEVERIN – ACS Progresul Ezeriș va întâlni vineri, 29 octombrie, de la ora 15:00, echipa CS Gilortul Târgu Cărbunești, pe…
GLIMBOCA – Cele două vehicule s-ar fi pupat în drum spre mânăstire, după ce unul dintre șoferi a tăiat o curbă, izbindu-se frontal de celălalt. În pofida încarcerării, șoferul camionetei n-a pățit nimic, refuzând internarea!
CARAȘ-SEVERIN – Dacă la Reșița viiturile nu mai surprind pe nimeni, în alte părți apele își văd liniștite de… curs. Scriem asta după dialogurile purtate cu primarii mai multor comune aflate în zone din județ, unde anii trecuți apele ieșeau din matcă la ploi mai serioase. Acum însă, apele au trecut fără efecte serioase, cel puțin la nivelul localităților cu ai căror primari am discutat!
ORAVIŢA – Primarul oraşului consideră că spitalul are nevoie de un manager cu alte viziuni şi care să facă din unitatea sanitară una performantă!
REŞIŢA – Centrul a fost declarat focar de COVID-19, motiv pentru care mulţi bolnavi se tem să mai facă acest…
CARAŞ-SEVERIN – Activitatea Consiliului Județean Caraș-Severin se suspendă temporar, urmând să se reia vineri, după ce mai mulți angajați ai instituției au fost confirmați cu COVID-19!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Doi consilieri județeni din barca liberală au susținut în văzul lumii interesele PSD în ședința forului cărășean, dând încă o palmă cetățenilor care i-au ales și dezvoltării turismului!
REȘIȚA – Polițiștii Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Caraș-Severin au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, față de un reșițean de 31 de ani. Documentul a fost emis în urma unei condamnări la 5 ani de închisoare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor!
CARANSEBEȘ – Asta i-a transmis liderul PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, celui mai nou membru Forța Dreptei, Arin Ispas, fost până mai zilele trecute președintele PNL Caransebeș, despre care Vela credea în 2021 că va omogeniza echipa liberalilor caransebeșeni! Nu doar că nu a omogenizat-o, dar dacă mâine ar fi alegeri locale, PNL Caransebeș ar obține probabil cel mai slab scor electoral din istoria acestei organizații!
CARAȘ-SEVERIN – CFR Timișoara pune la bătaie aproape 90.000 de euro pentru lucrări de decolmatare a albiilor râurilor la poduri și podețe feroviare de pe raza regionalei. Trei dintre acestea sunt în Caraș-Severin, asta după ce reviziile făcute pe liniile de cale ferată aflate în administrarea RCF Timișoara au evidențiat că există pericolul de inundare a acestora!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful social-democraților cărășeni, deputatul Silviu Hurduzeu, spune că PSD va depune în regim de urgență, în Parlament, un proiect de lege care să supună controlului judiciar, în procedură de urgență, toate Hotărârile de Guvern și deciziile CNSU, care limitează drepturi și libertăți!
CARANSEBEŞ – Asta i-a cerut consilierul local Dragoș Curelea șefului de la Transal Urbis, Mihai Minea, în plenul legislativului local!
REȘIȚA – Administraţia locală continuă demersurile de refacere a străzilor din municipiul de pe Bârzava!
MOLDOVA NOUĂ – Curtea de Apel Timișoara a stabilit definitiv și irevocabil faptul că Moldomin SA este titularul licenţei de exploatare nr.2781/2001, pentru perimetrul Moldova Nouă – Cariera de Banatite! Se așteaptă 1000 de locuri de muncă!
REȘIȚA – Prefectul judeţului Caraş-Severin, Cristian Gâfu, a participat astăzi, 25 octombrie 2021, la un simpozion desfăşurat cu ocazia Zilei Armatei României, desfăşurat la Centrul Militar Judeţean!
REŞIŢA – Dezvoltatorul imobiliar a oferit oraşului cinci suprafeţe de teren situate în zona Mociur, în vederea amenajării unei reţele de transport public!
HERCULANE – Într-un film realizat recent de către Alex Muntean despre Herculane şi Băile Neptun, un episod este dedicat Principelui Nicolae al României, care a fost vara aceasta pe Valea Cernei!
CARANSEBEȘ – O garsonieră din cartierul Pipirig a fost cuprinsă de flăcări, luni, în jurul prânzului. La fața locului au sosit imediat pompierii militari de la Detașamentul Caransebeș, care au intervenit și au lichidat incendiul. O femeie care locuia în garsonieră a primit îngrijiri medicale, fiind intoxicată cu monoxid de carbon!
CARAȘ-SEVERIN – ACS Mundo Reșița a pierdut sâmbătă, 23 octombrie, cu scorul de 4-2, disputa cu ACS Nera Bozovici, din etapa a VII-a a Ligii a IV-a Caraș-Severin. Chiar și așa, Nicu Belcea, managerul administrativ al reșițenilor, este mulțumit de prestația tinerilor jucători din lot și spune că echipa este pe drumul cel bun!





