ARMENIŞ – O ultimă acţiune a celor de la Asociaţia Acasă în Banat din acest an va fi în localitatea…
CARAŞ-SEVERIN – Prefectura, Consiliul Judeţean, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Sanitar-Veterinară, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Apele Române, Direcţia Agricolă şi ISU Semenic sunt câteva din instituţiile implicate în investigarea şi gestionarea poluării de la deponeul de pe dealul Lupacului. Dacă efectul îl ştim, cauza e deocamdată învăluită în mister!
CARAŞ-SEVERIN – Recent, firma din București desemnată să construiască noua creşă din comuna Măureni a postat primele imagini cu macheta acestei unităţi de educaţie timpurie. Creşa va avea 70 de locuri, ceea ce înseamnă 7 grupe de copii cu vârsta de până la trei ani!
CARAŞ-SEVERIN – În acest an se va organiza un nou recensământ al populației și locuințelor din România, recensământ la care participarea este obligatorie, iar neparticiparea se sancționează cu amenzi de până la 3.000 de lei!
REŞIŢA – Printr-o decizie a autorităţii locale, două creşe din Reşiţa vor funcţiona într-un spaţiu ce aparţine Clubului Sportiv Şcolar,…
CARAŞ-SEVERIN – Chiar dacă traversăm o perioadă dificilă, în judeţ, rata şomajului rămâne de o constanţă aproape eternă!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Salvatorii militari cărășeni au intervenit, vineri, pentru scoaterea apelor din 21 de curți și beciuri din Naidăș, 4 curți și grădini din Prilipeț, o curte și beci din Brădișoru de Jos, un beci în localitatea Slatina-Nera, un beci la Reșița. Dintr-o curte din Anina, apa a fost scoasă de salvatorii voluntari!
CARAŞ-SEVERIN – În aceste zile, în cadrul mai multor ocoale silvice din cadrul RNP Romsilva se desfăşoară acţiuni de repopulare cu puieţi de păstrăv indigen!
CARAŞ-SEVERIN – 18 primării din judeţul Caraş-Severin participă la programul „Rabla Local“, derulat de AFM. Peste 1400 de cărăşeni vor primi un stimulent de casare al maşinii de 3.000 de lei!
LUPAC – AFC Voința Lupac s-a impus cu scorul de 2-1 în partida de sâmbătă, 6 noiembrie, cu CS Gilortul Târgu Cărbunești! Pentru formația cărășeană au înscris Alexandru Avramovici și Manu Jinga!
CARAŞ-SEVERIN – Senatorul cărăşean a întrebat, în plenul Senatului, când se acordă despăgubiri fermierilor afectați de distrugerile provocate de animalele sălbatice!
ARMENIȘ – Proiectul de repopulare cu exemplare de zimbru din pădurile din Munţii Ţarcu derulat de WWF România şi Rewilding Europe a ajuns revenit în paginile unuia dintre cele mai renumite și influente ziare din Regatul Unit, The Guardian!
REȘIȚA – Interpretul de muzică populară era internat la terapie intensivă la Spitalul Județean de Urgență Reșița, după ce i s-ar fi făcut rău în timp ce se afla în tratament post Covid la Clinica Nera de la Sasca Montană!
CARAȘ-SEVERIN – Luni, 8 noiembrie, se reiau cursurile atât în şcolile de stat, cât şi în cele private. Acolo unde rata de vaccinare a personalului didactic este sub 60%, orele se vor desfăşura online!
CARANSEBEȘ – Distribuitorul de energie electrică a reacționat la declarațiile medicilor caransebeșeni care au spus că șocurile de curent distrug aparatele de care depinde viețile oamenilor!
CARAȘ-SEVERIN – Partida dintre ACS Progresul Ezeriș și Pandurii Lignitul Târgu Jiu de vineri, 5 noiembrie, s-a încheiat cu scorul de 1-1. După această partidă, Progresul Ezeriș a acumulat 12 puncte și rămâne pe locul 6 în seria a VII-a a Ligii 3, în timp ce Pandurii Lignitul Târgu Jiu are 21 de puncte și se menține pe locul 3 în clasament!
CARANSEBEȘ – Două autoturisme s-au ciocnit în această seară, pe Drumul Național 6, pe Calea Timișoarei, la ieșirea din municipiu, accidentul fiind anunțat la 112. Chiar dacă cele două autoturisme au fost serios avariate, din fericire nu a fost cazul de persoane încarcerate. La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Caransebeș!
REȘIȚA – Lucrările ce vor avea loc în cea mai marginalizată zonă a municipiului prevăd reabilitarea Căminului nr. 2 de locuințe sociale, demolarea Căminului nr. 1, tot de locuințe sociale şi amenajarea spațiului exterior al Căminului nr. 2 și a celui de sub Căminul 1, care va dispărea din peisaj!
ANINA – Aseară, la ora 18, S.V.S.U. Anina a fost alertat vizavi de izbucnirea unui incendiu la unul din blocurile din cartierul Breuner. Două autospeciale cu apă și două grupe de voluntari s-au deplasat de urgență la fața locului, în același timp, păstrând legătura telefonică cu pompierii militari de la Secția de Pompieri Oravița, care erau pe drum înspre Anina!





