CARAȘ-SEVERIN – Dar rămâne de văzut dacă, după unul dintre „Gică Contra“, ne-am ales cu realitatea… paralelă!
CARANSEBEȘ – City managerul municipiului Caransebeș, Florin Bogdea, a revenit astăzi în funcția de președinte al Consiliului de Administrație (CA) al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș!
CARAȘ-SEVERIN – E opinia ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, despre drumul care leagă Timișoara de Craiova. Grindeanu a făcut declarația chiar la Caransebeș, punct important în realizarea drumului de mare viteză, cu două din cele patru loturi în care a fost împărțit drumul!
CARAŞ-SEVERIN – Concursul profesional „Cel mai bun pădurar“, formă de bază a perfecționării pregătirii profesionale a celei mai numeroase categorii de personal silvic din structura ROMSILVA, se organizează anual de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, în colaborare cu Federația Sindicatelor din Silvicultură SILVA, la nivel local și național!
REȘIȚA – Municipalitatea reşiţeană dă startul ridicării maşinilor parcate neregulamentar. Ceea ce înseamnă că, odată parcat unde nu trebuie, vehiculul…
CARAŞ-SEVERIN – Echipa secţiei de Ortopedie îşi doreşte ca dificultatea operaţiilor ce vor fi făcute la Reşiţa să sporească!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Odată cu anunțarea lui Felix Borcean ca și candidat pentru un nou mandat de primar, anunț făcut de la cel mai înalt nivel din PSD, oponenții acestuia par să nu dea doi bani pe cele spuse de Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu!
ORAVIȚA – Șeful județului vrea ca oamenii să știe care sunt consilierii care au ridicat mâna împotriva celor care i-au ales!
LUPAC – AFC Voința Lupac a terminat anul 2023 pe locul 7 în Seria a VIII-a a Ligii 3, reușind să câștige patru din ultimele cinci etape!
REŞIŢA – Locomotivele cetăţii de foc, omagiate printr-o expoziţie dedicată jubileului „Reşiţa 150”!
REȘIȚA – În opinia antrenorului Cristian Chitucea, primul sezon al echipei ACS Mundo Reșița în Liga a IV-a fost un succes, iar cei mai mari juniori ai clubului au avut un progres vizibil de-a lungul anului!
CARANSEBEȘ – E vorba de fântâna arteziană din centrul muncipiului, acolo unde Direcția de Cultură a stopat anul trecut lucrările Primăriei, care ar fi fost făcute fără autorizație și nici nu îndeplineau criteriul estetic pentru o fântână aflată într-o zonă cu clădiri monument istoric!
REȘIȚA – Este parcă regretul unui antrenor care a încercat să schimbe ceva în Valea Domanului și i s-au pus „bețe în roate”. Acum, la cinci ani de la abandonarea proiectului cu tineri al lui Dobre, CSM Reșița reia această strategie, bineînțeles după ce s-au cheltuit sume mari din bani publici pentru a se ajunge, din nou, în același punct!
REȘIȚA – Ceea ce vedem în această imagine este o roată de tren produsă de combinatul reșițean în anii ‘70-’80. A fost amplasată în fața Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” pentru marca astfel cei 150 de ani care au trecut de la fabricarea la Reșița a primei locomotive cu abur!
REȘIȚA – Ca o finalitate a antrenamentului de-a lungul anului, copiii născuți în anul 2014 de la ACS Mundo au avut parte sâmbătă de o competiție a lor! Competiția, care s-a desfășurat pe stadionul „Gloria” din Reșița, a reunit la start opt echipe de copii!
GHERTENIȘ – Un timișean de 38 de ani și-a pierdut viața în această după-amiază, într-un stupid accident de circulație produs pe DN 58B, la ieșirea din Gherteniș, spre Măureni!
MOLDOVA NOUĂ – Mai ales în portul industrial, cumpărat la pachet de turcii de la Eti Bakir în tranzacția privind zăcământul de cupru de la fostul Moldomin!
REȘIȚA – Cosmina, o tânără polițistă de la Secția din Bozovici, a avut parte de o neobișnuită cerere în căsătorie, din partea prietenului Cristian, un salvator cărășean!
REȘIȚA – Clubul reșițean de înot masters „Reșița 07” s-a mobilizat cu un număr record de sportivi pentru competiția „Sprint Cup” Masters de la Timișoara!
