REȘIȚA – Sportivii de la secția de atletism, legitimați la Clubul Sportiv Universitatea Reșița, au obținut un număr de 37…
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre o nouă finanțare de care vor beneficia patru centre școlare de educație incluzivă din județ!
CARAŞ-SEVERIN – Aşa cum ne-au obişnuit, cei de la Registrul Auto Român au publicat recent, pe pagina oficială de Facebook, imagini deosebite, de această dată cu un frumos exemplar Renault Fregate, fabricat în urmă cu 68 de ani!
CARANSEBEȘ – Din director medical, chirurgul indian Bhupinder Singh a ajuns manager interimar, înlocuind-o de astăzi pe Daniela Drăgoi, care a rezistat mai puțin de trei luni ca șef al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC). De altfel, Singh mai fusese luat în calcul pentru interimat și la începutul lunii ianuarie!
REȘIȚA – În urmă cu câteva minute, la centrul respectiv, în spatele spitalului de lângă Casa de Asigurări de Sănătate,…
CARAŞ-SEVERIN – Cum stăm cu vaccinarea cadrelor didactice din Caraş-Severin? Este întrebarea care stă pe buzele tuturor, având în vedere faptul că săptămâna trecută au fost confirmaţi cu SARS CoV-2, șase profesori şi 13 elevi, iar alţi cinci au avut simptome!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Şi acela raportat la numărul de participanţi, nu la numărul total al şomerilor din judeţ!
CARAŞ-SEVERIN – Chiar dacă oamenii-s puţini, căldura-i mare, iar teancul de dosare mai vechi de 18 luni nu scade!
LUPAC – AFC Voința Lupac a reluat pregătirea de săptămâna trecută, iar băieții lui Adrian Enășescu s-au impus în primul amical cu scorul de 3-0 în fața formației CS Sânandrei Carani! În perioada următoare, „croații” au programate mai multe jocuri de pregătire, dar și câteva dueluri în primele tururi ale Cupei României!
REŞIŢA – Din fondurile rămase de anul trecut, municipalitatea a decis să finanţeze proiectele din acest an. Cea mai mare parte din bani s-a dus spre reabilitarea şcolilor şi grădiniţelor!
REȘIȚA – Spectacolul „O noapte furtunoasă”, după piesa lui I.L. Caragiale, se joacă vineri, 14 ianuarie, de la ora 19:00 pe scena Teatrului de Vest din Reșița. Reprezentații sunt programate și duminică 23 ianuarie, la Reșița, și joi 27 ianuarie, pe scena Casei de Cultură din Caransebeș. Sunt primele reprezentații pe scenă ale unui spectacol jucat în aer liber o singură dată în vara lui 2020!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă județul nostru nu mai înregistrează cifre îngrijorătoare la capitolul muncii la negru, fenomenul continuă din diferite motive!
CARANSEBEȘ – A pățit-o miercuri, în plină zi, un caransebeșean mai în vârstă chiar în fața locuinței, pe strada Ardealului, în Pipirig. Soția acestuia a fost cea care a reclamat la 112 că soțul a venit cu mai puțini bani acasă, după ce a fost amenințat cu un cuțit și deposedat de pensie!
REȘIȚA – Astăzi, în jurul orei 15.00, un tânăr de 17 ani a fost preluat de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Reșița de către un elicopter SMURD. Acesta a fost transportat la Timișoara pentru a primi îngrijirile medicale necesare!
REȘIȚA – … Reșița își permite un bazin de înot, care va continua să funcționeze, după cum ne asigură Ioan Popa, primarul Reșiței!
REŞIŢA – Pentru zona industrială din Valea Ţerovei, administraţia locală va acorda unele facilităţi fiscale atât pentru administratorul parcului industrial, cât şi pentru rezidenţii acestuia!
REȘIȚA – Președintele Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin, Viorel Lolea, a făcut o scurtă prezentare a primelor trei echipe din Liga a IV-a!
REȘIȚA – Preţurile variază în funcție de locație, suprafață, confort și alte asemenea aspecte!
CARAȘ-SEVERIN – Caraș-Severinul e activ pe sistemul electronic de achiziții publice, așteptând să vină banii. Reșița se laudă cu proiectele depuse, dar nici județul nu se lasă mai prejos!





