REȘIȚA – În perioada 7-9 octombrie, dansatorii de la Mystic Reșița au reușit să câștige un număr de cinci medalii…
CARAȘ-SEVERIN – Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Toate au un sâmbure de adevăr, asta să vă fie clar, însă modul în care sunt scrise le duce în zona pamfletului. Că sunt utile sau inutile, vedeţi voi! Noi vi le oferim pentru că le ştim. Şi, credeţi-ne, ştim multe!
ORAVIȚA – Furtul s-a produs în noaptea de duminică spre luni, dintr-o mașină parcată pe o stradă din orașul Oravița. Maramureșeanul a fost prins chiar a doua zi!
REŞIŢA – 2022 va putea fi întâmpinat în acest fel atât în centrul Reşiţei, cât şi în Parcul Tricolorului. Anunţul a fost făcut de primarul Ioan Popa, care invită oamenii să-şi petreacă sărbătorile în tihnă, alături de familii!
CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Economice Caraș-Severin au intensificat activitățile desfășurate pentru combaterea comerțului cu produse contrafăcute,…
REȘIȚA – În 2022, taxele și impozitele reșițenilor rămân neschimbate. Se scumpește doar transportul local!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Deși interesele politice oculte de la județ au lăsat municipiul cu jumătate din alocarea pentru celelalte două localități, Reșița continuă să facă efortul necesar pentru elevii de acolo!
REȘIȚA – Cel puțin aceasta este promisiunea făcută de oficialii Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Primăriei Reșița, cea care a preluat în regie proprie lucrările de reabilitare a fântânii, abandonate de mai bine de un an!
REȘIȚA – Sportivii legitimați la Clubul Sportiv Școlar Reșița, secția de lupte, au reușit să câștige trei medalii de bronz la Cupa României U15, competiție ce a avut loc la Călărași!
REŞIŢA – În contextul evenimentelor destinate sărbătoririi Zilei Armatei României, 25 octombrie 2022, Centrul Militar Județean Caraș-Severin, în colaborare cu Batalionul 183 Artilerie „General Ion Dragalina”, din Lugoj, va organiza evenimentul „Ziua Porților Deschise” în data de 13 octombrie 2022, între orele 10 -14, la Centrul Militar Județean Caraș-Severin din Reșița, str. Sportului nr. 4!
SECU – Locaţia din staţiunea Secu, care a atras în această vară mii de oameni, s-a închis. Motivul este simplu: s-a încheiat sezonul!
CARAȘ-SEVERIN – Proiectele de renovare energetică a Centrelor de Educație Incluzivă de la Caransebeș și Bocșa au fost redepuse pe PNRR!
CARANSEBEȘ – Cam asta e concluzia la care a ajuns președintele Consiliului de Administrație al spitalului din Caransebeș, după ce mai mulți angajați au câștigat în instanță sporul de Covid de 85 la sută!
CARANSEBEȘ – Imaginile au fost surprinse de camera de bord din Loganul polițiștilor și făcute publice de cei de la Sindicatul Europol!
REȘIȚA – Căutaţi orice vreţi printre cei din jurul vostru, dar nu sperați la încredere. Ar fi o pierdere de timp…
REȘIȚA – Studentele de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița au câștigat sâmbătă, 8 octombrie, cu scorul de 32-29, împotriva celor de la ACS Liviu Rebreanu Turda! Elevele lui Cristian Busuioc au fost conduse în partea secundă cu cinci goluri, au reușit să egaleze, pentru ca în final să se impună la trei goluri diferență. În urma acestui succes, CSU a urcat până pe locul 5, cu 6 puncte!
REȘIȚA – Recent, primarul Reșiței anunța că în 12 octombrie va începe turnarea suprafeței de susținere pentru noua cale de rulare și montarea șinelor de tramvai pe sensul Centru – Kaufland!
REȘIȚA – Peșteri din zona Reșiței, explorate într-un proiect al Asociației Speologice Exploratorii (ASE). Este vorba despre proiectul „Să cunoaștem peșterile de lângă casă”, pe care ASE îl va derula în prima jumătate din 2023, cu sprijinul financiar oferit de Fundația Comunitară Banatul Montan!
REȘIȚA – CSM Reșița a învins sâmbătă, 8 octombrie, cu scorul de 35-26, echipa CS Universitatea Craiova, în etapa IV-a a Diviziei A, Seria C! Rosso-nerii au un început perfect de campionat, cu trei victorii din tot atâtea meciuri și par a fi, din nou, favoriți la primul loc!


