REȘIȚA – Dacă până acum gospodinele au fost ocupate cu curățenia prin case și în curți, a venit momentul să…
REŞIŢA – Cetăţenii municipiului vor putea propune şi decide proiectele care vor fi bugetate din acest fond!
CARAŞ-SEVERIN – Operatorul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor de la Lupac a început demersurile pentru aprobarea documentaţiei de reautorizare a activităţii, ne-a informat prefectul judeţului, Ioan Dragomir!
REŞIŢA – Monografia oraşului industrial de pe Bârzava, scrisă în limba maghiară de prof. Mihalik Sandor, cărturar respectat la vremea sa, a fost tradusă în limba română!
REŞIŢA – Administraţia locală a aprobat recent încheierea unui acord de colaborare cu Asociaţia Make Better, ca urmare a celebrării…
ORAVIȚA – Ieri, șeful PNL Caraș-Severin spunea că dacă până luni nu se votează predarea sanatoriului Marila către CNI, consilierii liberali de la Oravița își vor pierde funcția, conform Statutului PNL. Azi, în cadrul unei ședințe de îndată, a treia din ultimele zile, sanatoriul Marila a fost predat cu unanimitate de voturi!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Poveştile celor peste 140 de obiective turistice ale Banatului Montan sunt transpuse într-un tur virtual de cei de la site-ul Visit Caraş-Severin. Muzeul Băile Apollo din Herculane se află la loc de cinste!
REȘIȚA – Regizorul reșițean Sabin Dorohoi surprinde poveștile muzicienilor cu legături în Timișoara. Printre ei sunt și oameni cu legături în Caraș-Severin, un exemplu fiind Sebastian Villmark, muzician tânăr, originar din Reșița!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 21 octombrie, cu scorul de 31-21, partida cu CSU Politehnica, meci desfășurat la Timișoara, care a contat pentru etapa a VI-a!
CARAŞ-SEVERIN – Există cel puțin un câștigător în războiul din Ucraina: cărbunele, scrie Politico!
SCĂIUȘ – Procesatorul Dan Beg din Scăiuș a devenit o prezență constantă la târgurile agricole din țară. Îl recomandă calitatea celor 12 sortimente de zacuscă pe care le produce, aromele dulcețurilor din fructe românești ori ineditul „dulcețurilor” de ardei iute, ceapă roșie sau usturoi!
CARAȘ-SEVERIN – Minunea se va produce și în județul nostru începând de miercuri, 20 aprilie, ca urmare a implementării sistemului online de înmatriculare!
CARAŞ-SEVERIN – Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, prezent la Adunarea Generală a Asociaţiei Oraşelor din România, a lăudat oraşul Oraviţa pentru valoarea proiectelor depuse pe „Valul Renovării“, din cadrul PNRR!
CARAŞ-SEVERIN – Este rezultatul unor acțiuni derulate timp de patru zile de polițiștii rutieri sau cu atribuții pe această linie, pe drumurile din județ!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat Silviu Hurduzeu crede că Uniunea Salvați România se face vinovată de afacerea pandemiei, care ne-a „ajutat“ să avem disponibile, deja, câte șase doze de căciulă!
REȘIȚA – Micii gimnaști, legitimați la Clubul Sportiv Școlar Reșița, au cucerit la sfârșitul săptămânii trecute șase medalii la Campionatul Național Școlar, de la Buzău! Alexandru Puiu a reușit să se remarce, obținând patru medalii de bronz!
REȘIȚA – Echipa de handbal formată din elevi de gimnaziu de la Colegiul Național „Mircea Eliade” Reșița a câștigat faza zonală și s-a calificat la cea națională din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar!
CARANSEBEŞ – Deocamdată, tot în scripte, pentru că, faptic, nici urmă de rețele de gaz în localitatea ce aparține de municipiul Caransebeș, în ciuda promisiunilor făcute în ultimii 30 de ani!
CARAȘ-SEVERIN – Pe două roți. Este unul dintre proiectele de cicloturism luate în vizor de administrația județeană, în contextul aprobării pasului următor în realizarea a 500 de kilometri de trasee cicloturistice în județ!
