CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii cărășeni au făcut un scurt bilanț trist al stării în care unii decid să se urce la…
REȘIȚA – Ne referim la cele două studii de fezabilitate și DALI-uri aferente prin care primăria are în vedere modernizarea spațiilor dintre blocurile din zona Luncă!
OCNA DE FIER – Administraţia locală din Ocna de Fier a demarat de curând lucrările de modernizare a reţelei de alimentare cu apa în comună. Pentru acest important proiect, Primăria Ocna de Fier a obținut o finanțare de la Ministerul Dezvoltării şi Lucrărilor Publice, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“, investiția ridicându-se la 1,5 milioane de euro!
REŞIŢA – Azi-noapte, o femeie de 36 de ani din Caransebeș a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, în baza ordonanței emise de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, persoana fiind bănuită de săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor!
NICOLINŢ – Victima ar fi fost întinsă pe drum, iar autorul, care a părăsit locul accidentului, a fost identificat duminică,…
REȘIȚA – Handbalistele antrenate de prof. Cristian Busuioc au câștigat duminică, 19 septembrie, primul meci din acest sezon din Divizia A, Seria B. Reșițencele s-au impus cu scorul de 29-23, în jocul cu CS Handbal Club Harghita, disputat în Sala Liceului „Banyai Janos”!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Campionatul Național Școlar de karate Do/Cupa Shorin Ryu s-a desfășurat sâmbătă, 4 noiembrie, la Târgoviște, competiție ce a reunit la start 718 sportivi de la 47 de cluburi. Acest lucru a consemnat și un record de participanți din istoricul concursului, aflat în 2023 la ediția cu numărul 29!
REŞIŢA – Așa descrie primarul Ioan Popa „valurile” făcute de ordonanța de guvern de reducere a cheltuielilor în sistemul bugetar. Valuri care nu par să-l tulbure, după analiza amănunțită pe care a făcut-o alături de colegii săi din primărie!
CARAŞ-SEVERIN – Sâmbătă intră în vigoare o nouă componentă limitativă din pachetul fiscal asumat de Guvernul Ciolacu!
REȘIȚA – Ceea ce vedem în această imagine este o roată de tren produsă de combinatul reșițean în anii ‘70-’80. A fost amplasată în fața Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” pentru marca astfel cei 150 de ani care au trecut de la fabricarea la Reșița a primei locomotive cu abur!
REȘIȚA – Ca o finalitate a antrenamentului de-a lungul anului, copiii născuți în anul 2014 de la ACS Mundo au avut parte sâmbătă de o competiție a lor! Competiția, care s-a desfășurat pe stadionul „Gloria” din Reșița, a reunit la start opt echipe de copii!
GHERTENIȘ – Un timișean de 38 de ani și-a pierdut viața în această după-amiază, într-un stupid accident de circulație produs pe DN 58B, la ieșirea din Gherteniș, spre Măureni!
MOLDOVA NOUĂ – Mai ales în portul industrial, cumpărat la pachet de turcii de la Eti Bakir în tranzacția privind zăcământul de cupru de la fostul Moldomin!
REȘIȚA – Cosmina, o tânără polițistă de la Secția din Bozovici, a avut parte de o neobișnuită cerere în căsătorie, din partea prietenului Cristian, un salvator cărășean!
REȘIȚA – Clubul reșițean de înot masters „Reșița 07” s-a mobilizat cu un număr record de sportivi pentru competiția „Sprint Cup” Masters de la Timișoara!
REȘIȚA – În primul rând, antrenorul Dan Alexa va pleca împreună cu marea majoritate a jucătorilor. În al doilea rând, CSM Reșița se va axa din acest moment pe jucători tineri, de la centrul de copii și juniori, și se va reorienta spre fotbaliști din Reșița și din județ!
REȘIȚA – Studenția se apropie de final pentru absolvenții Centrului UBB din Reșița. Azi a fost momentul robelor și al florilor. Urmează examenul de licență, în vederea căruia le urăm tuturor mult succes și să devină specialiști de renume în domeniile lor!
CARAŞ-SEVERIN – Declaraţia preşedintelui Consiliului Judeţean vine după ce în spaţiul public au apărut discuţiile dintre membrii Biroului Permanent Judeţean, discuţii în care se face referire şi la o posibilă demisie a lui Romeo Dunca!
REȘIȚA – Înotătorul Denis Popescu, legitimat la Clubul Sportiv Școlar Reșița, a obținut patru medalii la Cupa României, competiție desfășurată la Târgoviște!
