REȘIȚA – Ministerul Sportului dorește să separe sportul de tineret din cadrul direcțiilor județene din țară!
REȘIȚA – Acesta a fost motto-ul care a ghidat activităţile Atelierului „Steluțe de Crăciun“, desfăşurat recent la Centrul Mansarda. Într-un efort continuu de a fi parte din comunitate și de a promova resursele de pe plan local, ideea organizării a pornit de la Ioana Popa și Iudith Pau, două voluntare din Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Senatorul social-democrat spune că Parlamentul a dat undă verde unei alocări 30 de miliarde de lei, care reprezintă un buget record pentru Ministerul Transporturilor și Infrastructurii!
CARAȘ-SEVERIN – E vorba de decizia instanței în cazul ADI Intercom Deșeuri, interpretată de cele două părți fiecare în interesul ei!
CARANSEBEȘ – Scenele de violență între cele două puștoaice s-au petrecut în apropierea liceului și au fost filmate de colegi,…
REŞIŢA – Aseară, în jurul orei 20, echipajul de intervenție al jandarmilor cărăşeni a fost sesizat să se deplaseze în zona stației de autobuz „Victoria“ din Reşiţa!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – A spus-o azi primarul Ioan Popa, cu prilejul recepționării lucrărilor derulate cu fonduri europene în eficientizarea energetică a școlii construite în 1949. Prin PNRR au fost investiți 8,6 milioane de lei, sumă la care se adaugă 1 milion de lei pe care i-a investit primăria în lucrări neincluse în proiect!
CARAȘ-SEVERIN – Deocamdată nu ca manager al Spitalului Județean, ci la procesul trimis spre rejudecare de la Timișoara la Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – În perioada 7-15 decembrie, polițiștii cărășeni, alături de specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Timișoara, au derulat controale pe linia circulației și comercializării materialului lemnos, dar și asupra modului de introducere a informațiilor legate de transporturi în aplicația SUMAL 2.0!
CARAȘ-SEVERIN – A declarat medicul Cosmin Librimir, proaspăt numit în funcția de manager la Spitalul Județean de Urgență Reșița, care promite să încerce să vindece unitatea pe care o conduce!
REŞIŢA – Între datele vieţii sale (27 aprilie 1949 – 2 august 2022) se înscrie o bogată activitate culturală, sporind zestrea de frumos a literaturii şi presei din Caraş-Severin!
REȘIȚA – Patrick Canea, Gabriel Gombos, Mario Ivașcu, Robert Mihaly și Laurențiu Bălă sunt tinerii care au semnat contracte cu echipa mare, iar conducerea clubului a ținut să precizeze rezultatele obținute de grupele de copii și juniori în sezonul trecut!
MĂRU – Un tânăr de 25 de ani din Zăvoi este suspectat că ar fi furat din locuințele a două persoane din Măru, plecate la muncă în străinătate, bunuri de peste 12.000 de lei! Oamenii legii au reușit recuperarea bunurilor furate, în proporție de 90%!
GORUIA – Primăria Goruia a cheltuit peste 250.000 de lei pentru întreținerea bisericilor din comună. Ne referim la lucrările pe care primăria le-a executat recent și care au fost acoperite din bugetul local!
CARAȘ-SEVERIN – Incendiile de vegetație, fenomenele meteorologice periculoase, accidentele rutiere și acordarea de asistență persoanelor sunt doar câteva dintre situațiile care au necesitat intervenția salvatorilor!
REȘIȚA – Luptătoarea Tania Adam, deși este încă junioară, a cucerit medalia de bronz, la senioare, la un turneu internațional!
CARANSEBEȘ – Au reacționat și liberalii după declarațiile primarului Caransebeșului legate de obținerea finanțărilor pe PNRR și „Anghel Saligny”!
REȘIȚA – Zile dedicate Bârzavei și Hidrocentralei Grebla, cea mai veche din țară și monument istoric. Descriem astfel evenimentul intitulat „Bârzava, povestea apei”!
REȘIȚA – De pe urma pățaniei a avut de suferit un reșițean plecat la muncă în străinătate, care la întoarcere a putut constata că din casă i-au fost furate bani, bijuterii și alte bunuri. Oamenii legii au reținut un suspect!
