ORAVIȚA – Lucrările sunt în derulare, parte dintr-un proiect amplu de revalorizare a centrului Oraviței!
REȘIȚA – Micii luptători reșițeni au reușit să câștige o medalie de aur și una de bronz la Campionatul Național!
CARAȘ-SEVERIN – S-a ajuns în situația asta pentru că traseele județului nu acoperă tot necesarul, operatorii de transport nu mai vin la licitație, iar autoritatea județeană ar trebui să aloce bani să subvenționeze acolo unde este cazul!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul liberal Dumitru Rujan spune că a fost bucuros să voteze „pentru“ această lege de protecţie socială!
CARAȘ-SEVERIN – Fotbaliștii pregătiți de Boșco Vișatovici vor juca sâmbătă, 11 septembrie, de la ora 17:00, în deplasare, cu CS…
CARAȘ-SEVERIN – Prima ediție a Cupei „Ferdinand” la kickboxing va avea loc sâmbătă, 11 septembrie, la Otelu Roșu!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – O femeie de 69 de ani, pasageră într-o remorcă neînregistrată în circulație, a sfârșit tragic sâmbătă, în urma unui stupid accident de circulație!
REȘIȚA – … de către nouă pictori acuareliști care, împreună, au realizat o lucrare în acuarelă de 9/1,14m, cea mai mare de până acum din țară. S-a întâmplat la București, când fiecare artist a pictat câte o clădire reprezentativă din capitală pe o porțiune de un metru a lucrării mari. Evenimentul a avut loc la inițiativa pictorului reșițean Ovidiu Iovanel, președintele Asociației Pictorilor Acuareliști (APA)!
ZĂVOI – Canalizarea va deservi trei sate ale comunei Zăvoi. Urmează extinderea în altele trei. Scriem asta la capătul discuției cu primarul Doru Cîrdei, care ne-a vorbit despre lucrările aflate în derulare la proiectul de introducere a rețelei de canalizare în Zăvoi, 23 August și Valea Bistrei!
REȘIȚA – Acestea intră în vigoare chiar de miercuri, 25 mai, pe tronsoane de pe Bulevardul Republicii și Pasajul Intim. Și, atenție: intersecția dirijată de la Intim va deveni sens giratoriu!
ADVERTORIAL. Vin la Săcălaz tineri fermieri, părinţi şi bunici, dar nu i-am uitat nici pe pitici. Pentru cei mici am pregătit un loc special pe platforma #Merpano: KIDS ZONE. Cu jocuri, face painting şi surprize! VĂ AŞTEPTĂM cu mic, cu mare, la ZIUA CÂMPULUI MERPANO! O zi dedicată agriculturii, în câmpia roditoare a Banatului!
CARAȘ-SEVERIN – „Tati, ți-am schimbat numele în telefon! Tu ești vedeta sufletului meu“, îi scria Andi, un băiat de 11 ani, din Reșița, tatălui său – Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al jandarmilor cărășeni –, conversație publicată de Ministerul Afacerilor Interne!
CARANSEBEȘ – Și căpitan de echipă, spune prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, potrivit căruia Felix Borcean are mână liberă să-și construiască propria echipă pentru a câștiga și în 2024!
REȘIȚA – Liderul galeriei reșițene, Marcel Gușcă, a venit cu ultimele informații pentru suporteri înaintea barajului de miercuri, 25 mai. CSM Reșița va juca prima mansă a barajului pentru promovarea în liga secundă pe terenul formației CSC Ghiroda și Giarmata Vii!
REȘIȚA – Grupele de juniori de la CSM Reșița au început în ultima perioadă să obțină succese pe plan național, nu doar județean, iar un rol major îl are și Călin Cheregi, coordonatorul centrului din Valea Domanului!
EZERIȘ – ACS Progresul Ezeriș s-a impus sâmbătă, 21 mai, cu scorul de 5-1, în partida cu Jiul Petroșani, în penultima etapă a play-out-ului Ligii 3!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 21 mai, cu scorul de 3-0, confruntarea din deplasare cu Voința Lupac, în ultima etapă a play-off-ului Ligii 3, Seria a VII-a!
BOCȘA – La invitația părintelui duhovnic, protosinghel ieromonah dr. Ioanichie, Biblioteca Orășenească „Tata Oancea“ Bocșa, în parteneriat cu Mănăstirea „Sf. Ilie de la Izvor“ Vasiova, organizează duminică, 5 iunie, o expoziție de sculptură ce poartă semnătura cunoscutului artist George Molin!





