Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – În urma articolului „Județul va fi condus de un prefect PSD și de doi subprefecți liberali”, Departamentul Comunicare al PNL Caraş-Severin a trimis câteva precizări care să lămurească fraza din articol, potrivit căreia „Cam așa s-au înțeles liderii cărășeni ai Alianței PSD-PNL, iar Guvernul în ședință nu a făcut decât să aprobe astăzi noua conducere!”.

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

REȘIȚA – În acestă perioadă, oamenii Primăriei Reșița execută lucrări în vederea mai bunei preluări a apelor pluviale pe partea carosabilă din fața intrării principale în clădirea Centrului UBB. Circulația rutieră este îngreunată de aceste lucrări, motiv pentru care șoferii și pietonii sunt îndemnaţi să circule cu atenție mai ales că în zonă au loc și alte lucrări!

CARANSEBEȘ – Vorbim de foștii de acum administratori ai operatorului de salubritate și transport din Caransebeș, dar și de posibilii înlocuitori ai acestora. Demiteri care, cel puțin în cazul lui Minea, sunt surprinzătoare, ținând cont de faptul că aceasta era și consilier personal al primarului Felix Borcean, funcție pe care nu o mai deține de câteva zile!

REȘIȚA –  Partenerii și aliații internaționali au poziționat armata română a 11-a în UE și a 14-a în NATO. Asta confirmă plusul de valoare câștigat de armata română în cei peste 18 ani de apartenență la NATO, precum și procesul continuu de modernizare demarat atunci. O spune premierul Nicolae Ciucă, în mesajul citit azi la Reșița de prefectul Ioan Dragomir!