REȘIȚA – Poeții reșițeni, oamenii de cultură și iubitorii versului au sărbătorit Ziua Internațională a Poeziei alături de Robert Șerban și Mariana Stratulat. Cei doi și-au lansat volumele „Învederatul”, respectiv „O sută și una de poezii” alături de publicul prezent la evenimentul desfășurat pe platoul din fața Palatului Cultural!
Poezia aripilor tăcerii din clepsidră
Mariana Stratulat ne dă șansa să privim viața prin ochii noștri, să o filtrăm noi înșine. Asta deoarece creează o poezie puternic feminină, prin care pare a se destăinui liric lumii întregi, valorificând la maxim propriile predispoziții lirice. Așa creează povești care storc suspine din inima cititorilor. Florian Copcea, editorul volumului lansat recent, consideră că literatura feminină de expresie românească din Serbia are în Mariana Stratulat un exponent real, modernitatea poeziei sale fiind susținută temeinic de formulări și nuanțări proprii. „Autoarea dispune de resurse inepuizabile pentru e explora marile teme ale poeziei universale contemporane altcumva decât au făcut-o colegii ei de generație din minoritatea românească din Serbia!”, consideră editorul citat de prof. Eufrozina Greoneanț.
Marina Gaetan apreciază că autoarea își formează o mitologie personală care-i marchează noua perioadă de creație, vorbind despre intuiție, energie, puterea feminină, reînnoire, trecere, vârsta sufletească, cunoaștere, lumină. Astfel, fiecare poezie e ca un tăiș, impresionează profund și face cititorul să se întoarcă spre sine.
Despre propriul volum, al XX-lea, autoarea se limitează la a citi unul dintre poeme. „Am sperat că nu vom mai putea renaște pentru a doua oară din cenușa ființei mutilată de atâta neîncredere, trădare, durere, iluzii și deziluzii. Dar tăcerii din clepsidră i-au crescut aripi și aceasta a început să zboare. Și-atunci nisipul pietrelor a început să vorbească…”, sună „Poezia” citită de Mariana Stratulat. Autoare pentru care Reșița înseamnă legături cu oameni și prieteni de suflet. În urmă cu mai bine de 20 de ani începea colaborarea cu radioul local, apoi cu teatrul de aici. Pentru ca, în ultima perioadă, să lege noi prietenii datorită doamnei profesoare Maria Radu.
Deseori, Mariana Stratulat are sentimentul că împrumută limbajul nocturn al zeilor când, trecând printre cuvinte, aceștia împart gloria, pacea și abisul. Lucrurile își pierd semnificația când versul este atins de putregai. Mărturisește asta în „Versul” cuprins în cartea celor o sută și una de poezii.
Robert Șerban aruncă cu pietre în cer
Astfel, învederatul poet dă zeilor de lucru după care lansează o antologie în versuri.
Îl are alături pe vechiul său prieten, Costel Stancu, pe care-l cunoștea în anii ‘80 la tabăra națională de poezie „Tinere condeie”. Între timp, Robert a ajuns la vremea antologiilor. Cam devreme am putea crede însă… și Ion Chichere își publica antologia pe la 40 de ani. Pentru că poeții nu trăiesc mult, după cum chiar Ion Chichere îi spunea atunci lui Costel Stancu. „Poezia nu poate fi definită, pentru că este într-o continuă mișcare. Așa se întâmplă și cu poezia lui Robert Șerban, acest poet foarte zgârcit cu cuvintele. Multe dintre poeziile sale sunt flash-uri care te pun pe gânduri, te trag de mânecă și te duc cu gândul la lucruri la care nu te gândeai. Când ești fericit nu scrii, poeții râd când sunt nefericiți pentru a nu-i cuprinde și pe alții în nefericirea lor.”, afirmă poetul reșițean despre vechiul său prieten care, pe lângă poezie, a scris și jurnalism cultural sau proză.
Pentru că esențele tari se dau în doze mici, Robert Șerban citează din propriile versuri. „Ce rămâne din viață? Oamenii sunt convinși că-n poezii nu se întâmplă nimic. Că ar trebui citite după moarte. Dar fără să le spună nimeni, oamenii știu că poezia este ceea ce rămâne din viață după ce o trăiești. Poți să-mi smulgi cu ușurință inima, dar înainte va trebui să-mi desfaci nasturii de la cămașă.”, le spune celor prezenți. Apoi găsește puterea de a glumi, amintindu-și gluma amară a morții unui poet. Acesta ajunge la Sfântul Petru care-l îmbrățișează bucuros pentru că aștepta de mult să-l cunoască, fiindcă-l admira mult pentru opera sa. Îi arată pe rând iadul și Raiul. În ambele însă poetul vede un șir infinit de birouri la care scriau un șir infinit de oameni. Nedumerit, poetul întreabă despre diferența dintre cele două. Cei din Rai vor fi și publicați, îl lămurește sfântul.
Robert Șerban a fost și este publicat. Să fi ajuns oare în Rai de vreme ce ține morțiș să le dea zeilor de lucru?
JCS-Ionel Ivașcu
