CARAȘ-SEVERIN – De aceea, administrația Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița (PNCNB) trage semnalul asupra acestor practici. Aspect subliniat recent și de…
REŞIŢA – Acesta este numărul investitorilor care ar putea veni în Parcul industrial din Reșița. Discuțiile sunt în curs, dar nimic concret deocamdată!
CARANSEBEŞ – O lucrare a unui artist neideintificat, intitulată „Legendă din Caransebeş“, este în prezent expusă la Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara. Tabloul, extrem de valoros, va face parte şi din expoziţia permanentă ce va fi deschisă în curând în Castelul Huniade!
CARAŞ-SEVERIN – Aceasta este precizarea făcută de specialiştii de la Apele Române Banat ca urmare a unor imagini apărute pe reţelele de socializare!
REȘIȚA – Luptătorii reșițeni vor participa la Campionatul European U15, competiție ce se va desfășura în perioada 16-19 iulie, la Zagreb, în Croația! Reșița va fi reprezentată de doi sportivi la acest campionat!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Și în această vară, cei de la Ambulanţa pentru Monumente Banat se implică în proiecte de salvare a monumentele de patrimoniu aflate în colaps!
CARAȘ-SEVERIN – Aceasta e decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor privind modernizarea Lotului 6 – PO Nou Poarta – Caransebeș!
REȘIȚA – Înainte de cantonamentul din Slovenia, unii juniori au anunțat chiar în ultimul moment că nu se vor mai prezenta! Recent, aceiași tineri au ieșit din antrenamentul condus de Flavius Stoican și totuși clubul din Valea Domanului le mai oferă șanse!
RĂCĂȘDIA – Târgul de primăvară de la Răcășdia a fost o reușită, numărul vizitatorilor fiind impresionant!
REȘIȚA – Campionatele Naționale de 35 km marș au avut loc sâmbătă, 25 martie, la Dudince, în Slovacia, unde mărșăluitorii de la Clubul Sportiv Municipal Reșița și Clubul Sportiv Universitatea Reșița au fost, din nou, în top! Reșițenii s-au întors acasă cu nouă medalii: patru de aur, trei de argint și două de bronz. De asemenea, sportivii de la CSM și CSU Reșița au obținute primele trei locuri la categoria seniori!
REŞIŢA – Echipa de la UrbanizeHub şi Primăria Reşiţa au realizat de curând un sondaj de opinie în cartierul Govândari. Ce vor reşiţenii?
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 25 martie, scor 2-0, partida cu CS Crișul Chișineu Criș, din etapa a XVIII-a a Ligii 3, Seria a VIII-a!
REȘIȚA – Reșița găzduiește în premieră o reuniune de nivel național a Club Lions District 124 România!
REŞIŢA – Şedinţa fulger a aleşilor locali de acum câteva zile a avut pe ordinea de zi două proiecte de hotărâre referitoare la exercitarea dreptului de preempţiune în vederea achiziţionării a două imobile aflate în proprietatea SC UCMR SA, societate aflată în insolvenţă!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre una dintre probele de concurs din cadrul competiției International Mountain Rescue Race Romania 2023, derulată în perioada 20-23 martie, în stațiunea Rânca, din județul Gorj!
CARAȘ-SEVERIN – Clubul Mundo va organiza a doua ediție a „Kinder Cup Măureni”, competiție ce se va desfășura la Măureni și la care vor participa echipe de juniori din Timiș, Arad, Hațeg și Caraș-Severin!
RĂCĂȘDIA – Primăria Răcășdia, în colaborare cu Direcția pentru Agricultură Județeană Caraș-Severin, deschide seria târgurilor în județ. Duminică, 26 martie, se va desfăşura marele târg de primăvară din această comună, acţiune aflată la ediţia cu numărul 43!
CARANSEBEȘ – Totul s-a întâmplat în această dimineață, după ce doi conducători auto s-ar fi șicanat în trafic pe centura Caransebeșului și în apropierea sensului giratoriu de la Jupa s-au și tamponat!


