ARMENIȘ – „Armenișana” este singurul ansamblu folcloric stabil de la Herculane până la Caransebeș. Motiv de mândrie pentru coregraful Dumitru Dragomir, cel care punea bazele ansamblului acum 25 de ani. De-atunci, i-au trecut prin mâini peste 200 de dansatori din cel puțin șapte-opt generații!
CARAȘ-SEVERIN – Vorbind despre câți polițiști avem și câți ne-ar trebui, șeful Poliției județului a declarat că numărul acestora a crescut în ultimul an, media de vârstă a acestora fiind de 35 de ani!
HERCULANE – Un loc cu totul special special din incinta Băilor Neptun este terasa de la etajul superior, unde pe fiecare cărămidă sunt însemnate anul, numele şi regimentul de soldaţi din armata împăratului Franz Joseph!
ORAVIŢA – Aleşii locali au aprobat un număr de şapte proiecte de investiții care să fie finanțate prin programul „Anghel…
GHERTENIȘ – Azi, în jurul prânzului, autoritățile au fost alertate că în apropiere de Gherteniș a căzut un obiect ciudat. Polițiștii au mers la fața locului și fac cercetări!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – La doar 6 ani, Andreas Fânaru a câștigat turneul Cupa Helios la tenis de câmp, desfășurat în data de 11 noiembrie 2023, la Timișoara! Andreas a câștigat turneul la categoria de vârstă maxim 9 ani, concurând cu adversari din județele Bihor și Timiș. Acesta este fratele tânarului tenismen Alexandru-Dan Fânaru!
CARANSEBEȘ – Tânărul atlet Lucian Ștefan a cucerit medalia de argint cu echipa României de U20 la Campionatele Balcanice! Competiția s-a desfășurat în Bulgaria!
CARANSEBEȘ – Municipalitatea va depune un proiect pe fonduri de la Ministerul Energiei, pentru înființarea unui parc fotovoltaic în vederea producerii de energie electrică din surse regenerabile de tip solar. Proiectul va putea fi depus începând cu data de 6 decembrie, pe principiul „primul venit, primul evaluat și contractat, cu respectarea condițiilor din Ghidul Solicitantului“!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal cărășean Dumitru Rujan a vorbit despre granturile puse recent la bătaie de Guvern, de peste 400 de milioane de euro, pentru susținerea întreprinderilor mici și mijlocii!
CARAȘ-SEVERIN – Guvernul a modificat lista localităților atestate ca stațiuni de interes național și local, incluzând și cele trei comune cărășene!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat Silviu Hurduzeu este de părere că „firmele care își desfășoară corect activitatea și plătesc cinstit toate facturile și taxele trebuie sprijinite prin măsuri dure împotriva evazioniștilor!“
REŞIŢA – În 1969, inginerul Gheorghe Andrei pleca mult prea devreme dintre noi, fără să apuce să finalizeze viorile experimentale la care lucra. În 2022, fiica sa Anca, fostă glorie a nataţiei româneşti, i-a adus un omagiu expunând viorile tatălui pe care le-a deconstruit după o idee ivită la o expoziţie a artistului Arman!
REŞIŢA – După finalizarea proiectului de modernizare a clădirilor Liceului Teoretic „Traian Vuia“, Primăria Reșița a demarat lucrări de sistematizare și modernizare a curții interioare și a zonelor adiacente!
POIANA MĂRULUI – Un bărbat care făcea o tură cu ATV-ul în zona stațiunii Poiana Mărului s-a accidentat în această după amiază!
REȘIȚA – Festivalul de teatru pentru copii „Estrada” continuă în acest sfârșit de săptămână. Astăzi sunt programate spectacolele „Cufărul magic” al Teatrului pe roți din Arad, „Oglinda magică”, al Teatrului Degetul Mic din din Timișoara și „Pisici pentru pitici”, al Teatrului DA din Reșița!
MOLDOVA NOUĂ – Un brand comun pe ambele maluri ale Dunării va aduce turiști în zonă și va menține economia județului și a zonei. Este ideea susținută de primarul din Berzasca, Petru Furdui, cu ocazia redeschiderii circulației bacului între Moldova Nouă și Usije!
REȘIȚA – Cei doi înotători reșițeni, alături de antrenoarea Nadia Câmpan, au fost premiați de Direcția Județeană pentru Sport Caraș-Severin pentru rezultatele deosebite obținute în competițiile din anul 2021!
CARAŞ-SEVERIN – În prima etapă a admiterii în liceu, după repartizarea computerizată, 17 elevi din Caraş-Severin au rămas pe dinafară, ca urmare a numărului insuficient de opţiuni din foile de înscriere!
