Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – O femeie de 38 de ani de la Borlova era cât pe ce să-și piardă viața după ce a fost înțepată de o viespe și a intrat în șoc anafilactic. Doar intervenția cadrelor medicale de pe Ambulanță și faptul că a fost adusă foarte repede la spitalul din Caransebeș i-au salvat viața femeii!

Femeia era în stare gravă când a fost adusă la Urgențe și dacă Ambulanța ar fi ajuns cu 4-5 minute mai târziu nu s-ar mai fi putut face nimic. „La 112 a fost anunțat că o femeie a fost înțepată cel mai probabil de o viespe, la Borlova. Pacienta a ajuns la noi în stare crtică, s-au efectuat manevrele de resuscitare minute bune, s-a administrat adrenalină și după câteva ore petrecute la Terapie Intensivă, pacienta și-a revenit și este acum în afara oricărui pericol”, a precizat șeful CPU, medicul specialist Marian Cotoșpan.

Acesta a avut și un sfat pentru persoanele care sunt alergice la înțepăturile de insecte. Acestora li se recomandă să aibă mereu la îndemână antihistaminice și adrenalină autoinjectabilă sau epinefrină, doza pentru un adult fiind de 0,5 mg. Șocul anafilactic reprezintă o reacție alergică severă care, în decurs de câteva secunde sau minute de la o înțepătură de insectă, poate pune în pericol viața și fără tratament imediat este letală.

JCS-R.M.