REȘIȚA – Ne referim la „muntele”, pe care primarul Ioan Popa îl estimează la aproximativ 5 milioane de metri cubi…
CARAȘ-SEVERIN – Azi, 22 august 2024, în cadru festiv, scriitorul şi ziaristul Nicolae Sârbu şi profesorul şi medicul Constantin Falcă au devenit cetăţeni de onoare ai judeţului, titlurile fiind înmânate de preşedintele Consiliului Judeţean, Romeo Dunca!
CARAȘ-SEVERIN – Asta titrează cei de la Serviciul de Voluntariat Montan, la mai bine de două luni de la demararea lucrărilor la Refugiul Scheiu, situat la peste 2000 de metri altitudine!
MUNTELE MIC – Vorbim de un turist german pe care salvamontiștii l-au căutat toată noaptea, dar și în această dimineață!
CARAŞ-SEVERIN – Jurnal de Caraş-Severin a ajuns astăzi pentru cea de-a 9.000-a oară în casele cititorilor, iar acest ziar a…
CARAȘ-SEVERIN – Dacă șeful administrativului reșițean s-a bucurat de succes în ședința ordinară a Consiliului Județean Timiș, pentru proiectul vizând infrastructura feroviară, pe ruta Reșița Nord-Timișoara Nord, cu extensie Voiteni-Stamora Moravița frontieră, nu la fel s-a întâmplat în Caraș-Severin, unde s-a bătut apa în piuă inclusiv pe tema hidrogenului, a bateriilor și a firelor de curent!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
LUPAC – Deși oficialii clubului din Lupac au dat asigurări că Voința va juca și în noul sezon în Liga 3, cei de la FRF nu sunt de acord! Mai mult, se pare că antrenorul Gheorghe Manu este în discuții cu municipalitatea din Caransebeș pentru a prelua noua echipă cu care Primăria vrea să meargă în Liga a IV-a!
REȘIȚA – CSM Reșița a trecut cu scorul de 2-0 de CSC Ghiroda și Giarmata Vii în turul 3 al Cupei României și s-a calificat în play-off-ul competiției! Reușitele reșițenilor au venit abia în partea secundă a meciului, calificarea fiind rezolvată grație golurilor înscrise de Ianis Doană în minutul 58 și Florian Haită în minutul 83!
REȘIȚA – Minunea cinetică a regretatului maestru Constantin Lucaci, din inima municipiului de pe Bârzava, se află încă în plin proces de amplă reabilitare. Cel mai important este că a trecut de greul refacerii hidroizolației, iar obiectivul a fost supus și primelor probe!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 8 aprilie, cu scorul de 3-0 derby-ul cu CS Șoimii Lipova, în etapa a II-a a play-off-ului din Seria a VIII-a! În urma acestei victorii, echipa lui Cheregi a acumulat 48 de puncte, este pe primul loc și o lasă pe Lipova la șase puncte în spate. Practic, reșițenii au cam tranșat soarta acestui play-off!
CARAȘ-SEVERIN – Este apelul pe care-l face senatorul Marcel Vela, adresat unor consilieri județeni și politicienilor care tratează sănătatea cărășenilor ca pe un meci de tenis între două persoane fizice!
REȘIȚA – Cei doi au fost prinși în flagrant delict, după ce au spart două autoturisme la Reșița, pe Bulevardul Republicii!
CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii cărășeni efectuează căutări în vederea depistării unui tânăr de 24 de ani, care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Mama a fost cea care a anunțat dispariția, vineri, în 7 aprilie, la ora 11.47, polițiștilor din Oțelu Roșu!
ORAVIŢA – Administraţia locală din Oraviţa continuă investiţiile în baza materială a unităţilor de învăţământ. Cu bani europeni, clădirea monument istoric a fostului gimnaziu de fete „Regina Maria” va fi complet restaurată, în momentul de faţă lucrările fiind în plină desfăşurare!
CARANSEBEȘ – Potrivit Companiei Naționale de Investiții, acesta a fost ales din patru asocieri de firme care au participat la licitație. Deocamdată, numele constructorului nu a fost făcut public, așteptându-se eventualele contestații!
ARMENIȘ – La campusul de la Armeniș, oamenii sunt natura și natura sunt oamenii. Nu e nicio diferență. Această complementaritate dă potențialul de a construi un prototip sustenabil și durabil, care ar putea fi replicat peste tot în Europa!
REŞIŢA – În luna aprilie, exponatul Muzeului Banatului Montan din Reșița este un serviciu pentru fumători, datat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, alcătuit dintr-un trepied cu picioare de bambus, deasupra căruia se află un suport metalic circular, cu motive grafice specifice antichității greco-romane!
OBREJA – A pățit-o un bărbat de 57 de ani din comuna Obreja, care are de stat după gratii mai bine de un an pentru că a urcat la volan fără permis!
CARAȘ-SEVERIN – În Consiliul de Administrație (CA) al Spitalului Județean Reșița , în care predomină liberalii, s-a decis: Alina Stancovici rămâne manager! Iar „soarta spitalului este în continuare care a fost“, după cum constata cu dezamăgire Paul Purea, președintele CA!


