REȘIȚA – Cupa României U17 la lupte s-a desfășurat în perioada 17-20 aprilie, la Buziaș, competiție la care reșițenii au…
CARAȘ-SEVERIN – Comparația este valabilă pentru situația din primul semestru 2023 față de aceeași perioadă a acestui an!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului rămâne circumspect vizavi de felul în care va fi gestionat în Caraș-Severin, după momentul octombrie, cel mai mare proiect de cicloturism din țară!
BOCȘA – Este mesajul lansat de Poliția județului, care efectuează căutări în vederea depistării unei minore de 15 ani, care a plecat de la domiciliu în cursul zilei de duminică, 21 august, după prânz, zi în care i-a și fost anunțată dispariția!
VALEA ALMĂJULUI – În această dimineață, pompierii militari din Bozovici au fost chemați să intervină la un accident de circulație ce a avut loc pe drumul din apropiere de Borlovenii Noi!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Luni, 19 august, au fost încărcate pe platforma de achiziții publice documentele necesare demarării procedurii de licitație pentru modernizarea drumului județean DJ 571, pe tronsonul Ciuchici – Moldova Nouă. Valoarea totală a contractului se ridică la 50 milioane de euro, TVA inclus, o sumă considerabilă menită să asigure realizarea unor lucrări de calitate superioară!
CARAȘ-SEVERIN – Cu toate acestea, balanța e ușor pe plus întrucât în aceeași perioadă au fost înființate alte 474!
CARAȘ-SEVERIN – Crede deputatul liberal Dumitru Rujan, care vorbește despre măsurile care vor aduce venituri mai mari pentru milioane de pensionari, dintre care 70.000 în Caraș-Severin!
REŞIŢA – „Identităţi fragile“ – o expoziţie retrospectivă, participativă, interactivă şi introspectivă!
CARAȘ-SEVERIN – AFC Voința Lupac va juca sâmbătă, 22 aprilie, de la ora 17, acasă, cu CS Armata Aurul Brad, în etapa a IV-a a play-out-ului Seriei a VII-a! Lupacul este lider cu 33 de puncte, iar Bradul este pe poziția a treia, cu 20 de puncte!
CARAȘ-SEVERIN – Evenimentul ocupațional al anului va fi organizat în 12 mai, în sala Campus Caffe a universității reșițene!
ROMÂNIA. Refugiatul, rătăcit în munți, a putut fi salvat cu ajutorul tehnologiilor speciale de localizare, chiar dacă telefonul său avea cartelă SIM nonUE, era în Roaming și fără acces la internet!
CARANSEBEȘ – După ce a forțat ușa de acces în clădirea folosită pe post de magazie, aflată în Cimitirul Greco-Catolic din Caransebeș, a furat din interior două biciclete, o scară de aluminiu, trei role de cablu electric și unelte electrice!
OȚELU ROȘU – În noaptea de miercuri spre joi, un incendiu a izbucnit la o casă din Oțelu Roșu, iar la fața locului au intervenit de urgență trei echipaje de pompieri militari din Caransebeș, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă!
CARANSEBEȘ – Spune primarul Felix Borcean, după ce dinspre unitatea sanitară au apărut niște „săgeți” conform cărora administrația locală a prins doar lista de rezervă pentru două proiecte depuse pentru modernizarea spitalului caransebeșean!
BERZOVIA – Peste 20 de milioane de lei vor intra în buzunarul comunei sub forma finanțării a trei proiecte. Acestea vizează modernizarea mai multor străzi din Berzovia și Fizeș, modernizarea centrului comunei și extinderea rețelei de apă și canal!
REȘIȚA – Formația pregătită de Călin Cheregi va juca vineri, 21 aprilie, de la ora 17, în deplasare, cu CS Crișul Chișineu Criș, în etapa a IV-a a play-off-ului Seriei a VIII-a! CSM Reșița vine după înfrângerea la limită de la Ghiroda, în timp ce Crișul a încurcat-o pe Lipova (scor 1-1)!
CARAȘ-SEVERIN – … nimeni nu s-ar mai plânge de falsa lipsă de personal, și nici de faptul că există câte un șef la fiecare 15 paturi, dintre care 9 sunt goale!


