REȘIȚA – CSM Reșița va întâlni vineri, 23 septembrie, de la ora 18, CSU Politehnica Timișoara în Sala Polivalentă din…
CARAŞ-SEVERIN – E vorba despre firmele importante din judeţ, aflate pe lista actualizată a Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul ANAF!
CARANSEBEȘ – Cu aceste cuvinte, ne referim la concertul de Anul Nou susținut pe scena casei de cultură a orașului de orchestra condusă de dirijorul Alexandru Petria, alături de tenorul Remus Alăzăroae și soprana Mihaela Marcu!
CARAȘ-SEVERIN – Având la bază prevenirea și reducerea spitalizărilor și deceselor, aceste măsuri vizează în special domeniile sănătății și educației!
ORAVIȚA – Marți seara, acesta a plecat de la stâna unde locuia cu părinții, fiind găsit pe raza orașului Oravița,…
REŞIŢA – La prima întâlnire din acest an, aleşii reşiţenilor au decis să revină asupra unei hotărâri de consiliu local aprobată nu demult, mai exact la finalul lunii decembrie. Aşa că taxele speciale aprobate recent şi care au intrat în vigoare pentru acest an fiscal au mai fost completate cu încă o anexă!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Casa de Sănătate Caraș-Severin (CJAS) a reacționat după ce directoarea spitalului din Caransebeș a avertizat că bugetul decontat de CJAS pentru analizele la RMN și tomograf este unul limitat, ceea ce face ca unii din pacienții care vin cu bilet de trimitere să aștepte săptămâni, dacă nu luni, până prind un loc!
REȘIȚA – „Blocul a ieșit și arată mortal!“, spune șeful județului despre ceea ce era, până în iarna 2018-2019, un schelet imobiliar neterminat, care ani buni a umbrit, dinspre Centru, Valea Domanului!
CARAȘ-SEVERIN – Atât de tare ne doare drumul expres pe noi, bănățenii, că cei de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au anulat joi, 4 ianuarie, licitația pentru studiul de fezabilitate al Lotului 4 Caransebeș – Lugoj!
REȘIȚA – Aparatul va încălzi întreaga unitate sanitară la parametri optimi și va face și economie la gaz. Acesta a fost obținut cu acordul Primăriei Reşița, fiind luat dintr-un punct CET modernizat cu fonduri europene, după cum am aflat de la medicul Cosmin Librimir, până de curând manager al Spitalului Județean de Urgență Reșița (SJUR)!
REȘIȚA – Pentru că tulburările de vedere pot fi corectate, dar patologiile oftalmologice duc la orbire. Acesta este mesajul campaniei din luna septembrie, care aparține Institutului Național de Sănătate Publică și este demarată de DSP Caraș-Severin!
EZERIȘ – După cinci înfrângeri consecutive în primele patru etape din Liga 3 și în Cupa României, Progresul Ezeriș a schimbat antrenorul! În locul lui Dorian Arbănaș a venit caransebeșeanul Gheorghe Mircea Manu, un antrenor cu studii la celebra școală italiană de antrenori de la Coverciano!
CARANSEBEȘ – Atletul caransebeșean, în vârstă de doar 16 ani, a fost cronometrat cu timpul de 31:57 de secunde la Cupa Europei U20 de alergare pe șosea!
REȘIȚA – Economiile cu salariile de la asistență socială și de la viitorul spital vor fi realocate de Consiliul Județean (CJ) Caraș-Severin pentru drumuri!
REȘIȚA – În curând, Spitalul Județean de Urgență Reșița (SJUR) va primi trei aparate noi produse de Siemens. Acestea vor putea trimite radiografiile în format digital, scurtând astfel timpul necesar medicului pentru a le interpreta!
REŞIŢA – Municipiul Reşiţa, prin Serviciul Parcări, scoate la licitaţie locurile de parcare declarate vacante din zonele: Microraion I, Microraion II, Microraion III, Microraion IV, Cartier Moroasa, Poliţie (spre Peco), Poliţie (spre centru), Piaţa Reşiţa-Sud, str. Libertăţii,, str. Romanilor, Cartier Valea Domanului și str. I.L. Caragiale!
REȘIȚA – „Culoarea cuvintelor”, un volum de dialoguri între jurnalistul Vasile Bogdan și pictorul Petru Galiș, a fost lansat recent în cardul unui triplu eveniment avându-l în centru pe artistul plastic!
CARANSEBEȘ – Primăria Caransebeș depunea pe la începutul lui aprilie, în încercarea de a obține finanțare prin PNRR, două proiecte pentru reabilitarea energetică a școlilor generale din cartierele Pipirig și Cazărmii!
VEST – Pentru zona de vest, vor exista posturi special amenajate pe varianta de ocolire Timișoara, pe DN 58A, între Lugoj și V.V. Delamarina, jud. Timiș, și pe DN 57B – Petnic, jud. Caraș-Severin. Recenzorii vor fi amplasați pe ambele sensuri de mers în punctele menționate!
