Caraş-Severin, Romania
Caraş-Severin, Romania













Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

REȘIȚA – Fiind nemulțumit de realitate, Costel Stancu (foto dreapta) își scrie versurile pe un geam aburit, după ce a refuzat un premiu al Uniunii Scriitorilor din România. Pe scurt, așa poate fi rezumat volumul „Testament pe un geam aburit”, apărut la Editura „Junimea” și prezentat la târgul de carte „Gaudeamus”!

MOLDOVA NOUĂ – Administrația locală estima că investitorii turci vor mai avea de lucru încă doi ani pentru hârtii și infrastructură, după alți doi ani și jumătate de muncă intensă pentru obținerea noii licențe pe 20 de ani. Și vor exploata de două ori și jumătate mai mult decât s-a exploatat în vremurile bune, dinainte de `89, iar orașul din Clisură va fi principalul beneficiar al redevenței!

CARANSEBEȘ – O zonă mai puțin vizată în ultima perioadă de îmbunătățiri edilitare primește o nouă imagine în aceste zile, grație unei investiții de la bugetul local al Caransebeșului. Se întâmplă în cartierul Balta Sărată, acolo unde au demarat mai multe lucrări de modernizare, unele deja finalizate, altele în curs!