CARANSEBEȘ – Un tânăr de 22 de ani s-a aruncat în această după-amiază de pe un pod situat pe centura…
CARAȘ-SEVERIN – Spune șeful județului, vizavi de echipa care (nu prea) se ocupă de problemele existente în gestionarea deșeurilor din Banatul Montan!
CARANSEBEȘ – Pentru marfă exista și o asigurare valabilă, dar isprava a fost descoperită de oamenii legii, fiind deja reținut pentru 24 de ore. Cetățeanul bulgar, în vârstă de 36 de ani, a fost reținut, în 24 septembrie, de polițiștii din Caransebeș, după ce a încercat să însceneze furtul mărfii, valorând undeva la peste 55.000 de euro!
REȘIȚA – Concursul de alergare montană cu strângere de fonduri are loc pe 30 octombrie, ora 9. Evenimentul este organizat de Fundația Comunitară Banatul Montan (FCBM) împreună cu Primăria Reșița și este deschis alergătorilor profesioniști, dar mai ales celor amatori!
CARAŞ-SEVERIN – Registrul Auto Român (RAR) a trimis un comunicat pentru a linişti șoferii în privinţa faptului că vor fi…
CARANSEBEȘ – Anunțul a fost făcut chiar de conducerea Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC), instituție pentru care ambulatoriul integrat reprezintă o importantă sursă de venituri!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Sub patronajul Organizației Mondiale a Sănătății, 21 septembrie este, începând din 1994, Ziua Internațională de Luptă împotriva maladiei Alzheimer!
REȘIȚA – Sportivele legitimate la secția de gimnastică ritmică de la Clubul Sportiv Școlar Reșița au cucerit 15 medalii la Cupa internațională „Alexandra Pavel”, desfășurată la Blaj! Cele 12 sportive de la clubul din Reșița au luat 5 medalii de aur, 7 medalii de argint și 3 de bronz!
REŞIŢA – Silviu Hurduzeu, care urmează să preia funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin la sfârșitul lunii octombrie, a subliniat importanța reindustrializării în strategia economică a județului și a țării!
CARAȘ-SEVERIN – Cutremurul s-a produs în această seară, la ora 20.26, în apropierea următoarelor oraşe: 11km SE de Arad, 42km N de Timisoara, 68km S de Bekescsaba, 96km N de Resita, 99km E de Szeged, transmite Institutul Național pentru Fizica Pământului. Cutremurul a fost resimțit și la Reșița, dar și în alte zone din Caraș-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului trage un semnal de alarmă vizavi de chiulangii de la vot, din vina cărora proiecte importante pentru Caraș-Severin rămân în continuare blocate, inclusiv alocarea de bani către Drumurile Județene!
MOLDOVA NOUĂ – Visul lui Corneliu Martin este să pună bazele unui club al tânărului antreprenor în turism. Lucru pentru care președintele Asociației Dunărea (AD) are tot sprijinul primăriei, dispusă să pună la dispoziția asociației un teren de 800 de metri pătrați!
CARAȘ-SEVERIN – 43 de infracțiuni, 65 de permise și aproape 1.200 de contravenții – acesta este scurtul bilanț al perioadei minivacanței în județ, care ar fi trebuit să fie una liniștită, plină de bucuria copilăriei și marcată de pioșenie creștină!
CARANSEBEȘ – 11 proiecte au fost declarate câștigătoare de municipalitate și vor primi fonduri nerambursabile în acest an. 400 de mii de lei în total, câte 100 de mii pentru fiecare capitol, adică acțiuni sociale, culturale, sportive și religioase!
REȘIȚA – Privind această imagine, unii s-ar simți derutați, gândind că ar putea fi făcută pe șantierul deschis cu un an și-un pic în urmă. Scriem asta deoarece cel puțin aceasta a fost impresia noastră la o prima vedere!
ROMÂNIA – Să privim în ansamblu și realist ceea ce se întâmplă de foarte mult timp, cu mici excepții, în țara noastră, în zona financiară. Este dificil să fim deasupra actorilor-cheie ai lumii financiare din România, având în vedere “combinațiile” interne și externe, oficiale sau chiar în afara legii care le asigură acestora ascensiunea, stabilitatea și chiar retragerea fără prea mare “deranj” din fața legii. Dar ca o ironie a sorții, profesional vorbind, este atât de simplu să privim de deasupra lor!
REȘIȚA – Partida retur dintre CSM Reșița și CSM Deva va fi miercuri, 7 iunie, de la ora 17:30, pe stadionul din Valea Domanului! Rosso-nerii au câștigat jocul din tur cu 3-2, după ce au fost conduși cu 2-0 și în acest moment Reșița are prima șansă la promovare!
REȘIȚA – Descriem astfel situația pe care ne-a semnalat-o Adrian Voicău. Dealul din spatele casei sale, situată pe strada Cloșca nr. 17, continuă să se surpe în timp ce „problema e discutată de comitete și comisii”, în exprimarea cititorului nostru. Dorința sa este ca cineva să intervină pentru tăierea copacilor de pe deal, aplecați asupra casei sale, pe care Adrian Voicău nu-i poate tăia, fiind vorba despre vegetație aflată pe domeniul public!
CARAŞOVA – În curtea liceului din Caraşova „a răsărit“ o oază de lectură şi creaţie. Noua locaţie, amenajată după ultimele cerinţe, urmează să fie inaugurată în curând, spun cei de la Asociaţia „Citeşti şi creşti“!


