CARAȘ-SEVERIN – Cele 18 situații de urgență la care au avut de intervenit pompierii militari cărășeni scot la iveală lucruri…
REȘIȚA – Ca să evite să fie arătat cu degetul că face cheltuieli cu iz electoral, șeful administrativului municipal promite decență în cheltuieli, tăierea Custom de pe listă și chiar concedieri!
CARAȘ-SEVERIN – În această dimineață, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș – Severin împreună cu polițiști din cadrul S.C.C.O. Caraș – Severin efectuează 4 percheziții domiciliare într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă!
REȘIȚA – Este îndemnul pe care-l face gl.bg.(r) Vasile Cocoşilă, cu prilejul manifestărilor închinate Zilei Eroilor, derulate joi, 2 iunie, în Piața Traian Vuia, de vizavi de universitatea reșițeană!
REȘIȚA – Le-a spus subprefectul Cristian Gâfu celor 34 de proaspăt soldați care au depus jurământul în unitatea județeană de…
TEREGOVA – Echipajul de descarcerare de la Detaşamentul de Pompieri din Caransebeş şi unul al Ambulanţei au acţionat la un accident rutier ce a avut loc în apropiere de Teregova!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – În cadrul unei conferințe de presă, fondatorii Asociației „Toți Pentru Metalul Reșița” au prezentat în linii mari scopul pentru care a fost creată! Fondatorii sunt în număr de 14, președinte este Marius Crai, iar Valentin Murar este vicepreședinte, amândoi fiind vechi suporteri CSM, dar nu membri ai Guardiei Ultra!
REȘIȚA – Asociația Județeană de Lupte Caraș-Severin, în colaborare cu Clubul Sportiv Școlar Reșița și Clubul Sportiv Municipal Reșița, va organiza în perioada 25-26 aprilie prima ediție a turneului internațional „Trofeul Alina Vuc”!
CARAȘ-SEVERIN – Singurul fotbalist român care a ridicat de două ori deasupra capului Cupa Campionilor Europeni, cu Steaua București și cu Steaua Roșie Belgrad, Miodrag Belodedici a primit titlul de cetățean de onoare al județului Caraș-Severin la propunerea lui Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean!
CARANSEBEȘ – Săptămâna trecută s-a desfășurat la Paracin, Serbia, un puternic concurs de șah cu 64 de jucători din 12 țări dintre care 8 cu titluri internaționale. Juniorul caransebeșean Christian Arrydan Tamaș, care concurează pentru CS Muncitoresc Reșița, a avut o evoluție meritorie la șah clasic cu 5,5 puncte obținute din 9 partide (5 victorii, 3 înfrângeri și o remiză)!
OȚELU ROȘU – Directorul unității de învățământ lângă în apropierea căreia s-au bătut tinerii a fost nevoit să cheme Poliția!
REȘIȚA – 43 de milioane de lei alocate pentru legătura rutieră între artera principală a Reșiței și zona de regenerare urbană. Este vorba despre drumul care va lega Calea Caransebeșului de strada G. A. Petculescu. Investiția a fost aprobată azi, după cum reținem din postarea primarului Ioan Popa!
CARAȘ-SEVERIN – Cele trei comune cărășene au obținut, marți, 17 ianuarie, semnătura ministerială necesară finanțării prin PNRR, cu 4,83 milioane de lei, pentru realizarea de sisteme de monitorizare și supraveghere video!
REȘIȚA – Denumim astfel noul spectacol al Teatrului de Vest a cărui premieră este programată joi seara, de la ora 19. În distribuție doi actori tineri, sosiți de puțin timp în trupa teatrului reșițean, Alin Turcu și Alis Pelle (foto)!
CARAŞ-SEVERIN – Țara Morilor de Apă este unul dintre proiectele de suflet ale Asociației Acasă în Banat. Cu sprijinul voluntarilor, mai multe mori din Caraş-Severin au fost reparate şi curăţate, ultima acţiune a celor de Acasă în Banat fiind în luna noiembrie a anului trecut, în comuna Prigor. Iată că, săptămâna trecută, echipa asociaţiei s-a întors din nou în Banatul Montan!
REȘIȚA – Mai exact în trei zile după ce constructorul, Euro Business Concept (EBC), va primi ordinul de începere a lucrărilor din partea Primăriei Reșița. Declarația îi aparține lui Bogdan Buftea, reprezentantul societății amintite și a fost făcută azi, cu ocazia predării amplasamentului clădirii. Reabilitarea și restaurarea ruinei de acum ar putea fi gata peste 12 luni!
CARANSEBEȘ – Ne referim la cele două baze deținute de firma din Caransebeș, fostul stadion 1 Mai și Sala Polivalentă, aflate într-o continuă stare de degradare, aduse recent în discuție în plenul legislativului local. Discuțiile au apărut atunci când s-a ajuns la stadionul CFR, devenit „privat”, la fel ca cele două baze amintite!
REȘIȚA – De câteva zile, angajații PORR sunt din nou la datorie pe străzile Reșiței, după ce activitatea a fost întreruptă pe perioada sărbătorilor. Cu ceva timp în urmă, primarul Ioan Popa afirma că la primăvară se vor vedea primele rezultate concrete. Locuitorii cartierului Govândari vor fi primii care se vor bucura atunci când vor apărea rezultatele!
CARAȘ-SEVERIN – Bilanțul weekendului rutier nu a fost unul prea fericit pentru unii dintre conducătorii auto care au dat nas cu oamenii legii. Asta pentru că, după prezentările de rigoare, 32 dintre ei au rămas fără permis de conducere, iar 20 au rămas fără certificatul de înmatriculare al autovehiculului!
