CARAŞ-SEVERIN – Lucrările vizând drumurile județene sunt tot mai limitate din cauza vremii, intervenindu-se deja pentru primele deszăpeziri, din zona…
CARAȘ-SEVERIN – Sunt precizările prefectului Ioan Dragomir referitoare la declarațiile primarului Reșiței, Ioan Popa!
MEHADIA – Bărbatul, care conducea haotic, a fost raportat de alt șofer. Oamenii legii au constatat că avea o alcoolemie de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat!
CARAȘ-SEVERIN – Jocul dintre CSM Jiul Petroșani și ACS Progresul Ezeriș va avea loc vineri, 22 aprilie, de la ora 17:00, pe stadionul „Petre Libardi”, în etapa a IV-a a play-out-ului Ligii a 3, Seria a VII-a!
CARANSEBEȘ – Primarul Caransebeșului, Felix Borcean, a trecut oficial la PSD, decizia finală fiind luată miercuri, la București, după discuțiile avute în mod special cu vicepremierul Sorin Grindeanu!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Ne referim la cetăţenii a jumătate din localităţile judeţului în care fie nu sunt suficienţi medici, fie nu sunt deloc!
REȘIȚA – Orașul are proiecte fazate și nefinalizate, dar e liniște în privința ducerii lor la sfârșit. Conform primarului Ioan Popa, sumele pe care primăria trebuie să le acopere însumează 3-4 milioane de euro. Și nu sunt probleme din acest punct de vedere!
CARAȘ-SEVERIN – Liderul Ligii a IV-a, ACS Magica Balta Caransebeș, a câștigat sâmbătă, 3 februarie, cu scorul de 3-0, același ca în jocul din turul campionatului, partida amicală cu Nera Bogodinț, meci disputat pe terenul sintetic din Valea Domanului!
REŞIŢA – Ce face diferenţa între nea Spirache de la prefectură şi candidatul Spiridon Necşulescu? Bănetul unchiului Tache, moştenit de nea Spirache după ce fra-su’ a murit în naufragiul vaporului cu care pornise spre Ierusalim!
REȘIȚA – 17 milioane de euro din PNRR, investiți în infrastructură și alte 4 în dotări pe două hectare de teren din Mociur. Locația se află între viitorul mall și parcul industrial, zonă unde vor fi construite un pod rutier și câteva poduri pietonale. Investiția pe cele două hectare se vrea realizată în cadrul consorțiului pe care primăria vrea să-l facă împreună cu universitatea din Cluj!
CARANSEBEȘ – Zeci de crescători de păsări și animale mici s-au reunit la Caransebeș pentru a-și prezenta cele mai reușite exemplare în cadrul expoziției organizate de Asociația Fauna Cărășană!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 26 noiembrie, cu scorul de 4-0, partida cu ACB Ineu, în etapa a XIV-a a Ligii 3, Seria a VIII-a! Toate cele patru goluri au fost marcate în prima jumătate de oră prin Negru, Breșneni, Chera și Avramovici, iar partea a doua a jocului a fost una mult mai echilibrată, asta și pentru faptul că antrenorul Cheregi a introdus în teren mai mulți tineri jucători!
REŞIŢA – Şi anul acesta, Asociaţia Lions Reşiţa Kindness a decis să fie ajutorul lui Moș Crăciun. Pe adresa asociaţiei s-au adunat nu mai puţin de 79 de scrisori de la copiii care ştiu nevoile părinţilor dar care îşi doresc ceva de Crăciun, acel ceva care îi face fericiți, le aduce zâmbetul pe buze și îi va face să uite de altele!
REȘIȚA – Pe 9 decembrie, Primăria Reșița va deschide ofertele pentru stația din Muncitoresc. Este pentru a treia oară când modernizarea Pieței Republicii a fost scoasă la licitație. Primarul Ioan Popa speră că, de data aceasta, va fi cu noroc și va fi desemnat un câștigător. În caz contrar, primăria poate merge la negociere directă!
REȘIȚA – Conform primarului Ioan Popa, în ciclul financiar 2021-2027, fondurile pentru proiectele de eficiență energetică, atât pentru clădiri publice, cât și pentru cele rezidențiale depășesc 90% din valoarea investiției. În consecință, contribuția primăriei sau a cetățenilor va fi mult mai mică decât pe ciclul financiar precedent!
REŞIŢA – „Prietene, eşti băiat, fă gălăgie. Jucându-te pe stradă vei fi om mare într-o zi”. Poate e greu de priceput mesajul de mai sus, însă, dacă l-am auzi în interpretarea originală a „greilor” de la Queen, n-am avea nicio dificultate în a-l recunoaşte!
ORAVIŢA – Peste un milion de euro vor fi investiţi în construirea de locuinţe destinate medicilor şi profesorilor!
CARAȘ-SEVERIN – Cele mai multe victime ale violenței în familie sunt femei, iar la noi în județ, deși numărul raportat de cazuri este în scădere, în primele zece luni ale lui 2022 au fost înregistrate 430!





