CARAȘ-SEVERIN – Operatorul de apă al județului continuă dotările cu echipamente operaționale de ultimă generație. Tocmai a fost semnat un…
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă ani de zile s-a tot vorbit despre drumuri care mai de care mai importante, șeful județului spune că a găsit rafturile de proiecte goale, deși ele trebuiau pregătite din timp!
CARAȘ-SEVERIN – Așa ne lasă să înțelegem formațiunea condusă de Lucian Voina, care aseară a dat publicității un comunicat sec, prin care anunță ruperea protocolului cu PSD și PRO România. Asta după ce zilele trecute, Forța Dreptei și USR Caraș-Severin au transmis că nu vor face nicio o alianță cu PMP atâta timp cât acest partid rămâne un apendice al PSD și votează cot la cot cu Crina și restul social-democraților din consiliul județean!
CARANSEBEȘ – În perioada 18-24 iulie are loc a șasea ediție a „Banatul Montan Film Festival”, avându-l ca director artistic pe Ioan Cărmăzan și coordonator pe Ioan Cojocariu!
CARAȘ-SEVERIN – Medicii de familie au acum posibilitatea să obțină finanțări prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru a-și…
ARMENIȘ – Cinci tineri din Spania, Italia şi Portugalia s-au alăturat de curând voluntarilor de la WWF România şi WeWilder în promovarea unui colţ mirific din Banatul de Munte: Măgura Zimbrilor!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – În rest, la capitolul „Mișcarea naturală a populației“, județul a încheiat anul mai mult pe minus!
REȘIȚA – Campionatele Regionale pentru cadeți cu vârste cuprinse între 12-13 ani s-au desfășurat la Oradea, unde sportivele de la CSȘ Reșița au reușut să-și îndeplinească baremele! De asemenea, clubul reșițean a reușit să obțină o medalie de aur, una de argint și una de bronz. Urmează, pentru sportivele pregătite de Sergiu Ghimboașă, Campionatele Naționale Școlare, faza finală!
REȘIȚA – Finalul sezonului de schi pentru „Prietenii Munților” a fost sărbătorit într-un mod deosebit prin acordarea de premii tuturor participanților la etapele Cupei „Prietenii Munților” 2024, pe categoriile începători, copii sub 10 ani, 11-14 ani, 15-18 ani și open. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 23 martie, la Muzeul Banatul Montan din Reșița!
CARAŞ-SEVERIN – Cei de la DRDP Timişoara continuă lucrările de punere în siguranţă a versantului pe DN 57. O nouă operaţiune de detonare va avea loc vineri după-amiaza, anunţă cei de la Drumuri!
CARAȘ-SEVERIN – Asta crede deputatul liberal cărășean Dumitru Rujan vizavi de măsura considerată incorectă, impusă recent, dar care a avut efecte negative!
BOCȘA – Polițiștii au surprins un bocșean în timp ce conducea un microbuz de transport elevi, cu copii pe care-i ducea acasă, deși era sub influența alcoolului. Când a văzut echipajul de poliție, a virat pe o stradă lăturalnică, însă a fost oprit rapid!
ANINA – Un bărbat de 35 de ani, din Anina, este căutat de polițiștii cărășeni după ce a plecat vineri, în 10 februarie, de acasă și nu s-a mai întors. „Dacă l-ați văzut, vă rugăm să anunțați imediat Poliția!“, este apelul făcut de oamenii legii!
CARAȘ-SEVERIN – În ziua de 14.02.2023, 15:16:53 (ora României), s-a produs în OLTENIA, GORJ un cutremur semnificativ cu magnitudinea ML 5.7 pe scara Richter, la adâncimea de 40 km!
ZĂVOI – După ce a furat unelte electrice de aproximativ 10.000 de lei, tânărul a fost reținut de polițiști, fiind făcută propunere de arestare preventivă!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă Sf. Valentin este o sărbătoare împrumutată, multă lume sărbătorește azi, 14 februarie, iubirea. Când iubeşti, spui ce simţi, ce crezi, ce vrei cu adevărat!
CARAȘ-SEVERIN – Forma finală a monografiei scrise de prof. Nicolae Magiar e gata. Prof. Tudor Deaconu semnează prefața!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului spune că, în pofida bugetului redus, anul trecut s-au reușit asfaltări fără precedent, câteva dintre drumuri nevăzând asfaltul până acum. 2023 este însă mult mai promițător, banii deja disponibili și direcționați către drumurile județene depășind așteptările!
REŞIŢA – Municipalitatea obţine 2.558.500 euro, maximul pentru sisteme inteligente de management urban. Bani cu care va fi implementat un sistem de cântărire în mişcare a autovehiculelor, respectiv vor fi achiziţionate soluţii pentru parcări inteligente şi sisteme de taxare pentru transportul public!
