BOCȘA – Viorica Ana Farkaș aduce primăvara printr-o expoziție vernisată de ziua sa de naștere! „Magia culorilor” poate fi admirată…
CARAŞ-SEVERIN – O plantă rară şi protejată în România, laleaua pestriță, a înflorit de curând în Banatul de Munte, putând fi observată în special în ariile naturale din Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, dar şi în unele zone din Parcul Naţional Semenic-Cheile Caraşului!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit senatorului cărășean, PNL dorește să creeze un instrument prin care acești tineri ar fi stimulați să se întoarcă în România și să-și aplice cunoștințele dobândite la universitățile din străinătate!
REȘIȚA – Era s-o pățească un bărbat de 63 de ani care a uitat ieri dimineață borseta cu o importantă sumă de bani în trenul care circulă pe relația Caransebeș – Reșița!
REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus sâmbătă, 30 iulie, cu scorul de 5-0, în amicalul contra Progresului Ezeriș, jucat pe…
CICLOVA ROMÂNĂ – În aceste imagini vedem căminul cultural din Ciclova Română așa cum va arăta după implementarea proiectului în valoare de 1,6 milioane de euro pe care primăria l-a depus la CNI!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Cetățeanul fiind Marius Isac, răsplătit cu un Ford Kuga din banii cetățenilor, drept recompensă de la PSD pentru trădarea liberalilor!
CARAȘ-SEVERIN – O aplicație le permite oamenilor legii să verifice documentele de identitate, lucru ce facilitează depistarea mai rapidă a celor urmăriți, a vehiculelor furate sau a altor situații în care se impun măsuri legale!
CARAȘ-SEVERIN – Consiliul Județean a scos la licitație serviciile de proiectare și asistență tehnică pentru obiectivul de investiții!
REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița au făcut primul pas greșit în play-off-ul de promovare pentru Liga Zimbrilor! După trei victorii la rând, CSM Reșița a pierdut duminică, 26 februarie, scor 28-32 (15-16), cu CSM Alexandria, în etapa a IV-a!
CARAȘ-SEVERIN – Ziua Protecției Civile în România este marcată, în județul nostru, prin trei zile de manifestări deosebite. Salvatorii vor deschide porțile inspectoratului pentru vizitatori, dar vor fi și în mijlocul cetățenilor, prilej cu care vor fi derulate un ceremonial militar, exerciții demonstrative și diferite prezentări!
REȘIȚA – Evenimentul organizat de Asociația Prietenii Munților și Centrul UBB are loc în 2-4 martie!
CARAȘ-SEVERIN – Toți cei care au vizitat standul județului s-au delectat cu preparate tradiționale specifice și au făcut cunoștință cu folclorul cărășean!
REȘIȚA – CSM Reșița a remizat sâmbătă, 25 februarie, scor 1-1, în amicalul cu Viitorul Șimian, iar antrenorul Călin Cheregi a specificat ceea ce i-a plăcut și ceea ce nu i-a plăcut la echipa lui! Golul Reșiței a fost înscris de Aboubacar, iar pentru rosso-neri urmează ultimele două amicale înainte de reluarea campionatului!
ARMENIȘ – Salvatorii au intervenit, în urma unui accident rutier raportat la 112, produs între un autoturism și un camion, pe DN 6 (la Kilometrul 428 + 300 de metri), la intrarea în Armeniș dinspre Caransebeș, soldat cu decesul unui bărbat!
REȘIȚA – Decizia a fost adoptată prin vot secret, pe 22 februarie, în cadrul Adunării Generale. Asta face ca, în momentul de față, prof. univ. dr. Mircea Martin să fie singurul membru titular în viață născut la Reșița al celui mai reprezentativ for academic al României!
CARANSEBEȘ – E cazul unui bărbat de 34 de ani, prins azi noapte în jurul orei 1, pe strada Muntele Mic din municipiu, în timp ce se afla la volan!
CARANSEBEȘ – Senatorul cărășean vorbește despre evoluția sinuoasă a proiectelor de „domesticire“ a pâraielor Zlagna și Potoc, simțind că „astăzi este nevoie să trag un semnal de alarmă și să fac un apel pentru a nu se mai întârzia implementarea lor din cauze birocratice, «astrele politice» fiind acum aliniate“!
CARAȘ-SEVERIN – Accidentul s-a produs în această dimineață pe cel mai circulat drum din vestul țării!
