Borseta de milioane, uitată în trenul de Reșița - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Era s-o pățească un bărbat de 63 de ani care a uitat ieri dimineață borseta cu o importantă sumă de bani în trenul care circulă pe relația Caransebeș – Reșița!

Când și-a dat seama, bărbatul a apelat rapid la polițiștii de la Postul de Poliție Transporturi Feroviare Reșița: „În dimineața asta am venit cu trenul de la Caransebeș și cred că am uitat borseta în tren. Credeți că am vreo șansă să o recuperez?”. „Vă ajutăm noi, stați liniștit”, l-au asigurat polițiștii. Aceștia s-au mobilizat imediat și au reușit să găsească în scurt timp borseta, pe scaunul vagonului unde stătuse bărbatul.

„Bucuria bărbatului la restituirea bunului a fost pe măsură, mai ales după ce a constatat că în borsetă avea toate documentele personale, telefonul mobil și întreaga sumă de aproape 10.000 de lei, pe care nu credea că le va mai recupera”, transmite, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, Alina Boeru.

Polițiștii îi îndeamnă pe cei care găsesc, în mijloacele de transport, astfel de obiecte pierdute (genți, borsete, portofele, telefoane mobile, documente), să le predea imediat la cea mai apropiată unitate de poliție.

JCS-R.M.