Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Asta spune primarul Caransebeșului în așteptarea deschiderii finanțărilor pe PNRR și „Anghel Saligny”. Pe ambele programe, Primăria Caransebeș a depus mai multe proiecte, fie că vorbim de străzi, fie de transport nepoluant, școli sau grădinițe!

O listă cu aceste proiecte a primit și vicepremierul Sorin Grindeanu, pentru a face lobby la București în vederea obținerii finanțărilor. Deocamdată însă, nimic concret, cu excepția bazinului de înot de la ștrand, proiect la care municipalitatea a predat zilele trecute celor de la CNI amplasamentul pentru demararea lucrărilor. Primarul Felix Borcean așteaptă mai mult de la intrarea în PSD, însă are încă răbdare. „Unul din cele patru proiecte depuse de noi pe <<Anghel Saligny>> va fi finanțat, asta fără îndoială și fără să fi făcut eu vreo mișcare politică. Eu aștept mai mult de la ceea ce s-a întâmplat în aprilie (înscrierea în PSD – n.r.). Dacă de la unul ajung la două sau trei proiecte și pe <<Anghel Saligny>>, și pe <<PNRR>>, a meritat să trec la PSD, dacă nu, n-a meritat. Eu încă mai am răbdare, am învățat să fiu răbdător. Aștept să vedem când se împart aceste proiecte, nu le prindem pe toate patru, dar aș vrea trei în loc de unu. Din mariajul cu PSD a rezultat copilul acesta care e bazinul, care am certitudinea că se va realiza, e într-un stadiu destul de avansat la CNI, am predat amplasamentul, suntem așa prin luna a treia, dacă tot rămânem în termeni maternali”, a precizat edilul Caransebeșului.

Felix Borcean a recunoscut însă că vor apărea probleme odată finanțate miile de proiecte, din cauza lipsei constructorilor. „E totul făcut să se ajungă în campania electorală și cei care sunt primari să-și păstreze șansele, că așa se lucrează la noi, ca s-o spunem pe-a dreaptă. Nici nu știu dacă mă avantajează sau nu, că va fi șantier, toată lumea dă cu pietre în tine când ai șantier, cum e la Reșița, unde e un lucru bun că se face, se construiește. Eu aș dori să înceapă de mâine, în 2024 va fi deranj, ne vom lovi de problema lipsei constructorilor care e deja acută și dacă vin avalanșele <<PNRR>> și <<Anghel Saligny>> o să dăm din colț în colț că avem finanțate proiecte și nu avem cu cine să le facem, nu sunt atâția constructori câte proiecte sunt, e clar”, a concluzionat primarul celui de-al doilea municipiu al județului.

Întrebat dacă a simțit sprijinul caransebeșenilor aflați în funcții pe la București pentru proiectele municipiului, Borcean a adăugat că, deocamdată, nu, dar mai e timp.

JCS-R.M.