Caraş-Severin, Romania

REȘIŢA – Cu o lungime de 2 km, traseul educativ „Poiana Caraiman“ este disponibil copiilor şi tinerilor. Pe întreg traseul se pot scana coduri QR, informează Ministerul Educației, traseul fiind amenajat de Direcţia Silvică Reșiţa!

Începând din luna martie, Direcţia Silvică Caraş-Severin pune la dispoziţie traseul educativ „Poiana Caraiman“, traseu ce facilitează copiilor şi tinerilor învăţarea despre natură în natură. Acesta include componente interactive, unele integrând inclusiv instrumente digitale în procesul de a-i aduce pe copii și tineri mult mai aproape de natură.

Traseul cu o lungime de 2 km, din apropiere de Reșița, are un grad de dificultate mediu cu posibilitatea de vizitare pe tot parcursul anului. „Poiana Caraiman“ este o bună alternativă pentru acţiunile elevilor din Săptămâna verde, iar ca noutate, cei ce vizitează acest traseu pot scana coduri QR, pentru a afla lucruri noi şi interesante despre arbori. „S-a apreciat ca fiind interesantă și atractivă mai ales pentru tineri varianta unui dialog scris în trei limbi, respectiv engleză, maghiară și română, între turiști și arbori prin scanarea unor coduri QR, dat fiind apetitul copiilor și al tinerilor pentru utilizarea device-urilor mobile, amplasate în 7 stații de pe traseul de 2 km care este cu grad mediu de dificultate și urmează liniile parcelare din pădure“, au precizat reprezentanţii Direcţiei Silvice Caraş-Severin.

JCS-Nicoleta Moraru