Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – „Vă invităm să veniți la Zilele Reșiței! Vom avea folclor, am insistat la colegii mei să aducă un sârb, este un sârb magic pe acordeon – Borko Radivojevic, l-am văzut și este fenomenal!”, transmite primarul Ioan Popa locuitorilor municipiului, și nu doar lor, cu ocazia debutului ediției din acest an a tradiționalelor sărbători!

REȘIȚA – Reșița Locomotives a câștigat cu scorul de 37-35 partida cu Timişoara 89-ers și astfel a obținut calificarea în play-off-ul Campionatului Național de fotbal american! În play-off, care se va juca în 19-20 noiembrie, Reșița va juca cu Mureș Monsters. Formația din Mureș s-a impus în fața reșițenilor cu 44-6 în actualul sezon!

CARAȘ-SEVERIN – Într-un comunicat, IPJ Caraș-Severin precizează că având în vedere măsurile dispuse față de trei polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, într-un dosar penal instrumentat la nivelul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Caraș-Severin, față de persoanele în cauză se aplică prevederile legale, în conformitate cu Legea nr. 360 din 2002 privind Statutul polițistului. Adică, mai exact, cei trei au fost suspendați din funcție!

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

REȘIȚA – Timp de o săptămână, începând de miercuri 26 iunie și până în 2 iulie, inclusiv, circulația rutieră va fi închisă pe întreg perimetrul dedicat manifestărilor ocazionate de Zilele Reșiței, informează Primăria Municipiului. Mai precis, este vorba despre segmentul de la intersecția Bulevardului Republicii cu Strada Făgărașului până la ieșirea către cartierul Câlnic, la intersecția Bulevardului Republicii cu Calea Timișoarei!

REŞIŢA – Cu 16.240 de spectatori în 2022, ocupă locul 8 în topul cinematografelor cu un ecran.  Lucru cu atât mai remarcabil cu cât Reşiţa a depăşit oraşe cu populaţie mai mare, precum Constanţa, Galaţi, Iaşi sau Piatra Neamţ. Datele sunt cuprinse în anuarul statistic pe 2022 al Centrului Naţional al Cinematografiei!

CARAŞ-SEVERIN – Renunţând la independenţă, şi-a semnat adeziunea în prezenţa preşedintelui George Simion. Momentul festiv al semnării actului constatator al noii înregimentări politice a lui Nicolae Beg (foto st.) a fost zădărnicit, vineri, de întrebările reprezentanţilor presei referitoare la afinităţile pe care le are cu senatorul social-democrat Ion Mocioalcă!

CARAŞ-SEVERIN – Începând de luni, 22 mai, angajaţii din învăţământ intră în grevă generală. Ca urmare a solicitării Inspectoratului Şcolar Judeţean, toate unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din Caraş-Severin au transmis vineri, 19 mai, situaţia statistică cu privire la participarea angajaţilor la această formă de protest, mai exact, cifre şi nu numele cadrelor didactice, ne-a informat Ion Moatăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin.

ADVERTORIAL. Să ai un copil este cel mai frumos cadou pe care poți să îl primești. Când îl vezi cum crește sub ochii tăi, face primii pași și după se aruncă în brațele tale. Viața cu un copil este foarte frumoasă, dar poate să devină și foarte stresantă. Mai ales atunci când trebuie constant să îi schimbi garderoba pentru că ce să vezi, crește mai repede decât ai crezut. Este în regulă, stai fără griji, nu este nimic grav. Trebuie doar să ai grijă ca hăinuțele, adidașii băieți sau fete să i se potrivească.