CARAŞ-SEVERIN – Asta susţine directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS), Ionuț Popovici, care consideră că afirmaţiile doctorului Gheorghe…
CARANSEBEȘ – Angajații Serviciului Județean s-au întrebat retoric, de ce „Provincia“ are salarii mai mici față de „Centru“!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful social-democraților cărășeni crede că problema scăderii îngrijorătoare a natalității nu trebuie ascunsă, ci trebuie discutată, fiind necesară chiar o strategie județeană în acest sens!
BĂUȚAR – Vineri dimineața a fost anunțat la 112 un accident rutier la Băuțar, pe Drumul Național 68. Două autoturisme au fost implicate, în urma accidentului unul ajungând în șanțul de pe marginea șoselei!
CARANSEBEȘ – Și nu doar al Caransebeșului, ci al întregii zone, crede primarul Felix Borcean, prezent recent la București alături…
CARAȘ-SEVERIN – 13 baze de deszăpezire și cinci puncte de sprijin, organizate de Drumuri Naționale Caransebeș. Dintre cele 13 baze, cinci sunt în zona de munte, șase sunt în zonă de deal și două se află la câmpie!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
MEHADIA – Ediția din 2024 a Juniors Cup Mehadia va avea loc la finalul acestei săptămâni, competiție la care vor participa șase echipe!
CARANSEBEȘ – Ceea ce primarul Felix Borcean a anunțat încă de ieri, în premieră, în dialogul live cu Nina Curița din redacția Caon, a devenit realitate astăzi. Edilul Caransebeșului a semnat contractul de finanțare pentru proiectul “Sistem integrat de mobilitate urbană durabilă în municipiul Caransebeș”, în valoare de 43,7 milioane lei!
CARAȘ-SEVERIN – Asta este concluzia circului de două ore și jumătate al ședinței extraordinare a Consiliului Județean, de joi, 16 mai, în cadrul căreia consilierul Ioan Crina a subliniat că toate drumurile sunt importante, dar a votat împotrivă!
CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce unii s-au bucurat de soare, mici și bere de 1 mai, alții au depășit cotele legalității distracției și s-au mai și urcat la volan sub tot felul de influențe!
CHEILE CARAȘULUI – Un apel la 112, dat azi dimineață, în jurul orei 7.30, a alertat structurile județene pentru salvarea a zece persoane care, duminică, s-au rătăcit în zona Cheilor Carașului!
CARAŞ-SEVERIN – Mai mult, şeful Direcţiei Silvice consideră că dacă nu ar mai ploua, cei care exploatează masă lemnoasă nu ar mai murdări şi distruge drumurile din judeţ. De asemenea, Ion Tabugan avertizează că între Reşiţa şi Slatina Timiş drumul va fi plin de lemne!
CARAŞ-SEVERIN – Neoficial, după cum o relevă rezultatele economice, astfel de zile par a fi mai multe pe parcursul unui an!
BUCOȘNIȚA – Primarul Vichente Suru punctează modernizarea a 6,5 km de drumuri cu fonduri europene în valoare de 650.000 de euro și modernizarea prin PNDL 2 a 2,5 km din DJ 608C, porțiune preluată de la Drumuri Județene în care au fost investiți 3,5 milioane lei!
LUPAC – AFC Voința Lupac a câștigat sâmbătă, 29 aprilie, scor 3-0, cu CSO Retezatul Hațeg, în etapa a V-a a play-out-ului Seriei a VII-a! Cărășenii au deschis repede scorul, mai exact în minutul 5 prin Danci, pentru ca, în minutul 10, Urdea să facă deja 2-0 pentru Lupac. Danci a reușit să marcheze al doilea gol al său din acest meci în minutul 80, stabilind și scorul final, 3-0 în favoarea Voinței pe terenul echipei din Hațeg!
CARAȘ-SEVERIN – FC Progresul Ezeriș a obținut vineri, 28 aprilie, o remiză, scor 0-0, pe terenul echipei CS Armata Aurul Brad! Ratările au făcut ca echipa lui Manu și Șodâncă să nu plece cu toate punctele de la Brad!
CARAȘ-SEVERIN – Încă un accident grav s-a produs în această după-amiază pe Drumul Național 6, în comuna Constantin Daicoviciu!
ANINA – Scriem asta cu referire la lucrările aflate în derulare la Muzeul Mineritului, de scoatere a rambleului din puț și din galerie!
REȘIȚA – Pe Dealul Golului sunt anunțate concerte și activități specifice pentru tineri de toate vârstele. Aceștia trebuie doar să vină cu prietenii, geaca de piele și bocancii care, dacă-s prăfuiți prin șantierele din oraș, cu atât mai bine!
