REŞIŢA – Suntem şi bogaţi, şi frumoşi iar în vis putem fi şi fericiţi. E timpul să mergem la culcare.…
VEST – Din păcate pentru el, a fost prins și arestat după ce a sustras mai multe laptopuri din incinta unei unități de învățământ din Timișoara!
REȘIȚA – Dacă primele două zile ale festivităților au fost animate de artiști din sfera folclorului, atât locali cât și de notorietate națională precum și din Serbia și Republica Moldova, finalul Zilelor Reșiței 2024 va fi marcat cu ritmuri moderne!
VĂLIȘOARA – Primii care au fost anunțați despre tragedia produsă astăzi, în jurul orei 12, au fost polițiștii din Caransebeș, care au aflat că o persoană s-a răsturnat cu un tractor în satul Vălișoara din comuna Bucoșnița, fiind rănită!
CARAȘ-SEVERIN – Cel mai mare proiect cu finanțare din fonduri europene a fost semnat la Ministerul Dezvoltării, de conducerea județului…
FOTBAL. Pele, unul dintre cei mai mari fotbaliști ai tuturor timpurilor, a murit la 82 de ani. Starea de sănătate a fostului mare fotbalist brazilian s-a degradat în ultimele săptămâni, iar la aproape o lună de la internarea în spital, familia a confirmat decesul său!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Proiectul modernizării liniei de alimentare cu energie electrică a zonei montane a ajuns la faza licitației lucrărilor!
REȘIȚA – „Crucea de pe Dealul Crucii“, cunoscută și drept „Crucea lui Herglotz“, a fost sfințită în 29 iunie 1874!
CARANSEBEȘ – Aflat în ultimele zile la conducerea spitalului din Caransebeș, managerul demisionar Adrian Dumbravă a prezentat alte secții reabilitate cu fonduri din bugetul unității spitalicești. Și nu puține, după cum a precizat Dumbravă, ceea ce a făcut ca la ORL și Dermato-Venerologie condițiile, care nu erau chiar proaste nici înainte, să fie acum excelente!
CARANSEBEȘ – Este vorba despre un bărbat de 53 de ani din București, cercetat de polițiști pentru înșelăciune prin metoda „șmen”!
DALBOŞEŢ – Primarul comunei Dalboșeț, Florin Curița, invită toți almăjenii și nu numai, sâmbătă, 24 iunie, să urce pe Vârful Blidaru, acolo unde se află o fântână a cărei apă este vestită în zonă pentru puterile ei miraculoase! La finalul slujbei, toată lumea se va bucura de o fasole cu ciolan şi o răchie bună!
SASCA MONTANĂ – La Sasca Montană se vrea introducerea integrală a canalizării și refacerea drumurilor. În satele Slatina Nera și Potoc funcționează deja rețelele de apă și canalizare introduse mai demult printr-un proiect finanțat prin PNDL 2. Urmează inaugurarea și la Bogodinț, acolo unde mai trebuie făcută branșarea la energie electrică!
REȘIȚA – Sportiva Daniela Doban, pregătită de Zoltan Lipan, a ocupat la finalul competiței locul 4 din 15 sportivi, la kata! Campionatul Mondial IKF la karate, desfășurat la Anvers, în Belgia, s-a desfășurat în perioada 16 – 19 iunie, fiind cea mai mare competiție dedicată în exclusivitate sportivilor PARA KARATE (persoanelor cu dizabilități)!
CARAŞ-SEVERIN – Consilierul judeţean Ioan Crina susţine că singurul lucru pe care i l-a spus în particular şefului judeţului este acela că „orice lucrare finanţată şi începută de Consiliul Judeţean trebuie dusă până la capăt“!
REŞIŢA – Consiliul Local Reșița, întrunit în ședință de îndată, a aprobat cu unanimitate de voturi Studiul de Fezabilitate pentru noul Spital Județean de Urgență din Reșița! Astfel, s-a depășit o etapă crucială în realizarea acestui proiect vital pentru modernizarea infrastructurii spitalicești a municipiului Reșița și a județului Caraș-Severin!
CARAŞ-SEVERIN – Prefectura, Consiliul Judeţean, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Sanitar-Veterinară, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Apele Române, Direcţia Agricolă şi ISU Semenic sunt câteva din instituţiile implicate în investigarea şi gestionarea poluării de la deponeul de pe dealul Lupacului. Dacă efectul îl ştim, cauza e deocamdată învăluită în mister!
REȘIȚA – Imobilul a schimbat câțiva proprietari, dar nu și-a pierdut farmecul. Doar s-a degradat puțin. N-o spunem noi, ci cititorul nostru Robert Fabry, care, deși stabilit de ani buni în Germania, prin intermediul Caon.ro, e la curent cu ce se întâmplă acasă. Articolul „Vila Klaus se vrea a fi restaurată” i-a amintit momentele frumoase pe care le-a petrecut la Vila Klaus alături de prietenul său Nicu, fiul pădurarului Ilie Maldea!
REȘIȚA – Direcția Județeană de Sport Caraș-Severin a premiat marți, 20 iunie, sportivii de la secția de box a Clubului Sportiv Municipal Reşiţa cu echipamente sportive! Au fost premiați sportivii Sebastian Nițu și Darian Trulea, precum și antrenorul emerit Francisc Vaștag, pentru medaliile pe care le-au obținut în anul 2022!
CARAŞ-SEVERIN – Recent, firma din București desemnată să construiască noua creşă din comuna Măureni a postat primele imagini cu macheta acestei unităţi de educaţie timpurie. Creşa va avea 70 de locuri, ceea ce înseamnă 7 grupe de copii cu vârsta de până la trei ani!
