CARAŞ-SEVERIN – Deputatul cărăşean vine cu o rugăminte și un îndemn la adresa tuturor producătorilor din România, cu întreprinderi mari,…
MĂURENI – Indiferent ce spun înregistrările, instanța a decis să nu le ia în calcul, pentru că au fost obținute fără mandat! Rechizitorul are o serie de nereguli…
CARAȘ-SEVERIN – Prognoza pentru următoarele zile anticipează cel mai fierbinte sfârșit de săptămână (de până acum) al acestei veri!
REȘIȚA – Vehiculul a plecat din Turcia miercurea trecută și este așteptat să sosească la destinație zilele acestea. Durează mai mult, întrucât este un transport agabaritic care merge doar noaptea și cu antemergător!
ADVERTORIAL. Vrei să știi ce trebuie neapărat să ai în garderobă în 2023? Atunci află care sunt cele mai cool…
CARAŞ-SEVERIN – În primăvară, la Mehadia vor fi demarate lucrările la rețeaua de apă și canalizare. Este cea mai mare investiţie care a avut loc vreodată în comună, peste 11 milioane de euro, susţine primarul Grigore Bardac!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Primăria anunță sesiunea de selecție a unor programe, proiecte și acțiuni culturale adaptate contextului specific anului 2024!
CARANSEBEȘ – În cursul acestei dimineți, pompierii militari caransebeșeni au intervenit la două accidente rutiere produse în municipiu și la Sadova!
NAIDĂȘ – Bărbatul de la volan spunea că a cumpărat autoturismul, valorând 20.000 de euro, de la cineva din țară. Mai mult decât atât, autoturismul era și înmatriculat cu numere românești!
CARANSEBEȘ – Oficialii firmei spun că intenționează o dezvoltare pe termen lung, ceea ce înseamnă noi hale de producție și, implicit, mai multe locuri de muncă!
CARAŞ-SEVERIN – Două comisii mixte de control, constituite prin ordin al prefectului Ioan Dragomir, au demarat, de azi, o serie de acţiuni de control la toate centrele rezidenţiale destinate persoanelor vârstnice, celor cu dizabilităţi şi copiilor!
CARAȘ-SEVERIN – În urma ei, în weekend, 23 de conducători auto au devenit pietoni, 7 rămânând fără permis pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, 7 pentru viteză excesivă, iar restul pentru diverse alte motive!
ROMÂNIA – Zilele acestea am aflat cu toții ororile și atrocitățile pe care au fost forțați să le suporte zeci de vârstnici în centre de bătrâni, locuri în care ar fi trebuit să-și găsească alinarea, liniștea, mângâierea și îngrijirea atât de necesare la vârsta acestora!
CARAȘ-SEVERIN – Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean, își amintește cum, cu fermitate și la timp, a reușit să scoată Caraș-Severinul de pe lista județelor cu probleme!
REȘIȚA – După 9 manșe competiționale și două zile pline de motorsport reșițean, Emil Ghinea a câștigat ediția din acest an pe traseul din Valea Domanului. Această reușită o încununează pe cea din 2022, când același pilot devenea King of the Hill pe cei 4750 metri ai etapei reșițene!
CARAȘ-SEVERIN – Perioadele caniculare vin, ca în fiecare an, cu o serie de obligații pentru angajatori, pornind de la asigurarea apei minerale, până la asigurarea de dușuri, întreruperea colectivă a muncii și transportul la spital, în cazul celor expuși la temperaturi extreme!
REȘIȚA – Antrenorul secund de la CSM Reșița, Ștefan Bărboianu, îi îndeamnă pe fotbaliști să se pregătească din greu în cantonament, pentru a putea face față în noul sezon din Liga 2! Chiar dacă încă este în activitate ca și jucător, Bărboianu a început să-și ia în serios rolul de secund și încearcă să le ofere tinerilor din lot o parte din experiența sa!
CARAȘ-SEVERIN – Spune deputatul liberal Dumitru Rujan, la încheierea sesiunii parlamentare!
REȘIȚA – După ispravă, minorii au lăsat autovehiculul în curtea școlii, fiind surprinși de poliție cu două plăcuțe de înmatriculare și o carte de identitate care s-au dovedit a fi ale altui autoturism!
