Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Oficialii firmei spun că intenționează o dezvoltare pe termen lung, ceea ce înseamnă noi hale de producție și, implicit, mai multe locuri de muncă!

Cele peste 13 hectare de teren, din zona industrială, vor fi scoase la licitație de municipalitate, prețul de pornire fiind de peste 2 milioane de lei. Proiectul de hotărâre a fost în dezbatere pe masa consilierilor locali la ședința de luni. „Având în vedere că suprafața este foarte mare, de peste 13 hectare, mă așteptam să văd la mapă și un plan investițional făcut de cei de la TMD.“, a spus Dragoș Curelea, iar Valentin Dascălu a încercat să comprime răspunsul la nedumerirea colegului său: „Aduc investițiile din alte țări aici, ce e atât de greu de priceput?“

Cel care i-a lămurit și pe unii, și pe alții, a fost Adrian Moldovan (foto), un oficial TMD Friction care se ocupă de partea de dezvoltare a producătorului de plăcuțe de frână.

Potrivit acestuia, TMD Friction gândește cu bătaie lungă dezvoltarea la Caransebeș, până cel puțin în 2035. „Din cele 13 hectare, doar o parte se va folosi pe partea de construcție, adică vreo 6-7 hectare, iar după ce vom mai face parcări sau drumuri, rămânem cam cu 5 pe care putem construi efectiv. Planurile noastre se întind pe mai mulți ani, 2028-2035, dezvoltări successive care înseamnă noi hale de producție. Ținând cont de ceea ce crede TMD că poate dezvolta, acest teren de acum nu mai e suficient. Locurile de muncă vor fi mult, mult, mult mai multe. Iar în derulare e o altă investiție, stația de transformare electrică, care e în diverse faze de avizare, stație care nu-și are sensul fără dezvoltarea ce urmează. S-au început discuțiile și pentru mărirea cotei de gaz, plus ca am demarat colaborarea cu UBB Reșița, pentru că vom avea nevoie de forță de muncă mai înalt calificată, spre asta tindem, față de cea de acum.“, a precizat Moldovan, oficialul TMD Friction pe partea de dezvoltare adăugând că aceleași colaborări similare urmează să fie stabilite și cu liceele din Caransebes și Oțelu Roșu.

Spre deosebire de alți ani, când se punea problema vânzării unor terenuri către același investitor, de data aceasta nu au fost surprize la vot, astfel că TMD Friction are cale liberă spre extinderea fabricii de la Caransebeș.

JCS-R.M.