CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre o nouă finanțare de care vor beneficia patru centre școlare de educație incluzivă din județ!
REȘIȚA – Cele două formații s-au întâlnit, miercuri, 10 iulie, într-un joc de pregătire, pe stadionul din Drobeta-Turnu Severin, unde formația olteană s-a impus cu 2-0 în fața Reșiței! Pentru FCU Craiova 1948 au înscris Vlad Pop în minutul 42 și Jibril Ibrahim în finalul meciului!
REȘIȚA – Două cărți, una despre un posibil viitor, iar cealaltă despre un trecut cert, au fost prezentate la Biblioteca Germană „Alexander Tietz“!
REȘIȚA – Pentru Olga Török și Luca Puia, filmările la primul film artistic de lung metraj al regizorului reșițean Sabin Dorohoi au reprezentat o experiență foarte plăcută alături de o echipă de profesioniști!
VRĂNIUȚ – DJ 753D este, practic, o potecă neasfaltată niciodată, un adevărat coșmar pentru locuitorii satului Vrăniuț, care sunt condamnați…
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă, la primele ore ale dimineții, am fost informați că doar acoperișul Sanatoriului Marila a luat-o la vale, spre seară lucrurile s-au agravat și, de fapt, spitalul este grav avariat, etaje întregi fiind parțial prăbușite!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – În memoria veteranului automobilismului bănățean Werner Hirschvogel, de la moartea căruia s-au împlinit anul acesta 10 ani, Consiliul Județean i-a acordat, post-mortem, titlul de „Cetățean de onoare al județului Caraș-Severin”!
CARAŞ-SEVERIN – Se investesc aproape 50 de milioane de euro într-unul dintre cele mai importante drumuri turistice din Caraș-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Maxagro continuă – prin Drumuri și Poduri Banat – lucrările la DN 68 Oțelu Roșu-Caransebeș. După ce au fost finalizate lucrările de frezare a tronsonului vizat, s-a trecut la așternerea de covor asfaltic!
CARAȘ-SEVERIN – Înființarea societății care se va ocupa de bac, dar și de o serie de lucrări de întreținere, inclusiv toaletări și deszăpeziri pe anumite tronsoane, este din nou pe masa aleșilor județului!
REȘIȚA – CSM Reșița a început să se bazeze din ce în ce mai mult pe juniorii proveniți din propria pepinieră!
CARAŞ-SEVERIN – În cadrul proiectului „Dincolo de nori“, derulat de Asociaţia Comanderia Eugeniu de Savoya din Timişoara, a avut loc cea de-a 28 expediţie. S-au dus alimente, haine, s-au trăit clipe unice. Povestea continuă…
REȘIȚA – În noaptea de marți spre miercuri, la ora 23.10, un tânăr motociclist de 21 de ani din Dolj, care se afla sub influența substanțelor psihoactive, a fost tras pe dreapta de polițiștii reșițeni, pe Bulevardul A.I. Cuza, artera principală a municipiului!
REȘIȚA – Descriem astfel campania prin care Primăria Reșița vrea să stimuleze adopțiile canine. Concret, de două ori pe lună, cei mai frumoși câini din padocul primăriei vor fi expuși în locații precum Centrul Civic, Parcul Tricolorului sau Parcul Copilului. Aici, iubitorii de animale vor putea să-i plimbe în lese puse la dispoziție tot de primărie și, dacă vor dori, vor putea să-i ia acasă!
CARAȘ-SEVERIN – Începutul de săptămână a adus pentru veşti bune pentru locuitorii din Eftimie Murgu. Mihai Otiman, edilul comunei, împreună cu Adrian Ioan Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, au semnat contractul de finanțare pentru modernizarea infrastructurii stradale și vicinale!
VĂLIUG – În cazul bărbatului de 31 de ani, care a intrat să înoate în Lacul Gozna dar nu s-a mai întors la mal, căutările continuă și astăzi!
CARAŞ-SEVERIN – După înființarea unui nou serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor în comuna Carașova, a fost modificată arondarea unităților administrativ-teritoriale la serviciile din județ!
CARAȘ-SEVERIN – Nu din cauza vijeliilor, ci din cauza acumulărilor de masă lemnoasă de la un an la altul, spune șeful Direcției Silvice, Ion Tabugan!
REȘIȚA – Oamenii primăriei încă lucrează la îndepărtarea efectelor vijeliei de vineri seara. Daniel Călin, șeful Direcției de Întreținere, aproximează că furtuna a doborât în jur de 300 de copaci, însă, prin cartiere, cele patru echipe de teren încă găsesc copaci afectați de furtună!





