CARANSEBEȘ – Cel mai mare parc din Caransebeș a fost „preluat” sâmbătă de cei mici, care au avut de toate…
CARAȘ-SEVERIN – În prezent, limita de vârstă este de 18 ani. Vestea cea bună este transmisă de către deputatul liberal Marcel Vela, unul dintre inițiatorii proiectului!
PRIGOR – Echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița a fost solicitată să intervină pentru asanarea unor elemente de muniție rămase neexplodate din timpul conflictelor armate, descoperite pe raza satului Borlovenii Vechi, aparținător de comuna Prigor!
CARAŞ-SEVERIN – Până atunci angajaţii DSP sunt dispuşi să aştepte de la Guvern repararea nedreptăţii la care au fost supuşi. Fără a preciza ce se va întâmpla după 15 decembrie, în caz că nu li se vor soluţiona revendicările, angajaţii DSP-urilor din toată ţara şi-au desemnat câte un reprezentat care a citit, în faţa sediului, o scrisoare adresată guvernanţilor!
CARAȘ-SEVERIN – O prevedere dintr-o proaspătă ordonanță de Guvern urmează să reducă banii pe care județul îi primește pentru echilibrări…
REȘIȚA – Proiectele din cadrul bugetării participative pot fi depuse până pe 15 ianuarie. Cei interesați trebuie să își creeze un cont pe platforma procesului de bugetare participativă, să strângă 30 de semnături pentru proiectul propus și să completeze informațiile solicitate!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – … lăsându-i păcatul de a mă dezamăgi, spune fostul șef al județului, declarându-se la fel de dezamăgit de întreaga clasă politică precum majoritatea votanților de la prezidențiale!
CARANSEBEȘ – După Alfred Simonis de la Timiș sau Constantin Toma de la Buzău, și primarul Caransebeșului s-a poziționat alături de Nicușor Dan la votul de duminică! Felix Borcean consideră că PSD-ul trebuie să continue linia pro-europeană și pro-atlantică pe care a ales-o de ceva vreme, iar opțiunea de vot de duminică nu e deloc complicată!
CARAȘ-SEVERIN – Nera Bogodinț este campioana Ligii a IV-a, dar chiar și așa, mai sunt patru etape de disputat din actuala ediție de campionat. Ultima etapă, a XXII-a, a consemnat rezultate echilibrate!
CARAȘ-SEVERIN – Elementele exploatării hidroenergetice ar putea fi amplasate în Clisura Dunării, undeva între Berzasca și Dubova!
REŞIŢA – … vor fi prezentate mâine publicului interesat, în Centrului Universitar al UBB.
Primăria Municipiului invită elevii din clasele terminale de nivel gimnazial și liceal din localitate și din județ să participe joi, 30 mai, la ora 11, la evenimentul „Inovare și noi investiții în educație la Reșița“, care se va desfășura în curtea CUUBB sau în foaier, în caz de timp nefavorabil!
CARAŞ-SEVERIN – Populaţia de zimbri liberi din Munţii Ţarcu ajunge la în acest moment la 190 de exemplare. Asta pentru că, la începutul acestei săptămâni, un nou transport cu 10 zimbri a ajuns în noua lor casă: Măgura Zimbrilor, din comuna Armeniş. Această nouă acţiune a celor de la WWF România marchează 10 ani de când primii zimbri au ajuns în Banatul Montan!
REȘIȚA – Marian Drăghiceanu, unul dintre fotbaliștii cei mai importanți de la CSM Reșița, este golgheterul Ligii 2, în sezonul 2023/2024, la egalitate de goluri cu Bogdan Chipirliu de la Clubul Sportiv al Armatei Steaua București. Ambii fotbaliști au reușit să înscrie în sezonul trecut 14 goluri!
CARAȘ-SEVERIN – CFR așteaptă din nou oferte pentru reabilitarea celor 37,16 km din componența Lotului 6 al căii ferate Craiova-Caransebeș!
CARAȘ-SEVERIN – Bătălia pentru președinția Caraș-Severinului începe să facă rău cetățenilor. Și nu se rezumă doar la blocarea proiectelor și lucrărilor la drumuri…
CARAŞ-SEVERIN – În acest moment, judeţul dispune de şase doze de ser antiviperin, acestea fiind distribuite la trei unităţi spitaliceşti: Reşiţa, Caransebeş şi Moldova Nouă!
CARAȘ-SEVERIN – Prezente de la sfârșitul săptămânii trecute, utilajele au dat startul lucrărilor de reabilitare și modernizare!
VEST. UVT pune la dispoziția elevilor din întreaga țară, în mod gratuit, servicii permanente de consiliere individuală în carieră!
LUPAC – AFC Voința Lupac a terminat la egalitate, scor 2-2, partida cu CSO Turceni, din ultima etapă a play-out-ului Seriei a VII-a a Ligii 3!
