Caraş-Severin, Romania

MOLDOVA NOUĂ – Este povestea unei tinere de 28 de ani care, potrivit Poliției județului, ar fi căzut de la etajul al doilea al imobilului în care își avea domiciliul!Oamenii legii vorbesc despre rănirea unei tinere care, în seara de 31 octombrie, ar fi căzut de la balconul unui bloc de locuințe din Moldova Nouă, autoritățile fiind alertate prin apel la 112, dat în jurul orei 22.00.

„Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că o femeie, în vârstă de 28 de ani, care domicilia în imobilul respectiv, ar fi alunecat și ar fi căzut de la balconul situat la etajul al doilea al blocului. La fața locului s-a deplasat și un echipaj de ambulanță, femeia fiind transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.“, transmite Poliția județului.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu