Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – … vor fi prezentate mâine publicului interesat, în Centrului Universitar al UBB.
Primăria Municipiului invită elevii din clasele terminale de nivel gimnazial și liceal din localitate și din județ să participe joi, 30 mai, la ora 11, la evenimentul „Inovare și noi investiții în educație la Reșița“, care se va desfășura în curtea CUUBB sau în foaier, în caz de timp nefavorabil!

„La evenimentul la care va participa prorectorul UBB, prof. univ. dr. Balint Markó, și primarul Ioan Popa, vor fi prezentate calificări pentru școala profesională, liceu și toate nivelurile de învățământ superior. De asemenea, se va discuta despre investițiile contractate pentru construirea Campusului Dual Integrat Banatul Montan Reșița.“, se precizează în comunicatul Primăriei.

Proiectul campusului din Mociur cuprinde două centre de învățare, ateliere digitale dotate complet cu echipamentele necesare pentru activitatea practică, bibliotecă, sală de evenimente educaționale, spații de lectură și socializare, spații și teren pentru sport, cantină și spații de cazare și recreere. Proiectul consorțiului format din Primărie, Consiliul Județean, Universitatea Babeș-Bolyai și alți 19 parteneri a obținut, la începutul lunii aprilie, o finanțare de 122,6 mil. lei din partea Ministerului Educației.

JCS-Walter Fleck