REȘIȚA – Investiția totală derulată la această unitate de învățământ depășește 11 milioane de lei. În mare, sunt fonduri europene…
BOZOVICI – Daca primarul Stoicu a suținut în vară că ,,Eu nu pot să mă fac şi doctor!“ pentru acest centru, în momentul de față această grijă a dispărut. Adrian Stoicu, primarul comunei, a reușit să deschidă Centrul de permanență din Valea Almăjului, după o perioadă dificilă, marcată de lipsa personalului medical!
MOLDOVA NOUĂ – Impresionanta investiție cuprinde amenajarea unui amfiteatru în aer liber, a unor zone de picnic și pentru expoziții, alei pietonale cu vegetație, spații cu flori și amenajamente peisagistice!
CARAŞ-SEVERIN – Este semnalul de alarmă pe care-l trage Pavel Roșca, președintele Colegiului Farmaciștilor din Caraș-Severin vizavi de aroganța autorităților, de lipsurile și politizarea sistemului sanitar, dar și de inculții care îl patronează!
REȘIȚA – Secția de baschet a Clubului Sportiv Cristina Ciocan Reșița a participat recent la Festivalul Național de minibaschet, pe…
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – După 35 de ani de închis spitale și vândut policlinici, se constată că sănătatea trebuie să fie mai aproape de oameni. Ne-o spune prof.univ.dr. Diana Loreta Păun, consilier prezidențial – Departamentul de Sănătate Publică, deschizătoarea listei liberalilor cărășeni pentru Senat!
REȘIȚA – Timp de două zile cei mai mici copii s-au bucurat de fotbal la o nouă ediție a Kinder Cup Reșița, desfășurată la Colegiul Național „Traian Lalescu”!
CARAȘ-SEVERIN. Optica Reșița, un nume cunoscut și respectat în domeniul sănătății vederii, își desfășoară activitatea de peste 30 de ani, oferind îngrijire și dedicare în comunitatea din Reșița încă din 1993. Ceea ce o face unică și autentică nu este doar longevitatea, ci mai ales pasiunea care stă la baza acestei activități de familie!
REȘIȚA – Anul viitor, când vor sosi încă 14 autobuze electrice, Reșița va avea unul dintre cele mai moderne sisteme de transport public din țară. Acestea se vor alătura celor 10 deja ajunse și celor 13 tramvaie noi!
CARAȘ-SEVERIN – Valoarea totală a amenzilor aplicate de polițiștii cărășeni în minivacanță s-a ridicat la aproape 275.000 de lei. La capitolul rutier, au fost reținute 36 de permise de conducere și au fost retrase 42 de certificate de înmatriculare!
CARAȘ-SEVERIN – Un astfel de caz i-a determinat pe salvatorii cărășeni să amintească faptul că, în această perioadă, crește riscul producerii incendiilor generate de coșurile de fum necurățate sau neizolate față de obiectele din jur, care pot lua foc!
CARANSEBEȘ – În ultimul meci din acest an, elevele profesoarei Laura Andrei au cedat în trei seturi la CSU Oradea, una din favoritele la promovarea în Divizia A1!
REȘIȚA – 5 din cele 10 autobuze electrice achiziționate de municipalitatea reșițeană au sosit, sâmbătă, pe malurile Bârzavei. Celelalte 5 urmează să ajungă cel mai probabil în cursul zilei de luni, în funcție de condițiile de trafic, după cum ne-au asigurat reprezentanții societății Transport Urban Reșița. Acestea vor fi folosite și pentru asigurarea traseelor din oraș neacoperite de tramvai!
CARAȘ-SEVERIN – Dacă vechiul RMN al Spitalului Județean s-a dovedit a fi o gaură neagră, atrăgând mai multe cheltuieli decât venituri, noul aparat va schimba lucrurile. De acesta se va ocupa o firmă care își va plăti cheltuielile și va achita spitalului cel puțin 10.000 de lei anual, la care se va adăuga 10% din profit!
CARAȘ-SEVERIN – După ce în lumina reflectoarelor PMP și PNL pozau ca frații, în ascunzișuri, pemepiștii au luat-o pe arătura PSD. Din păcate pentru ei, PSD le-a arătat că vrea totul, uitând de iubirile de ocazie la primul vot pentru ciolanul de la spital!
REȘIȚA – După actualizare, valoarea totală urcă la 74 de milioane de euro. Primăria cofinanțează 2%. Întrebat despre cel mai costisitor proiect al orașului, primarul Ioan Popa a lămurit misterul fazelor acestuia, trei la număr, în valoare inițială de câte 20 de milioane de euro fiecare!
REȘIȚA – Ziua Națională a României a fost sărbătorită și prin șah, 19 jucători confruntându-se la a XVI-a ediție a Cupei 1 Decembrie!
LUPAC – Partida dintre Gilortul Târgu Cărbunești și AFC Voința Lupac s-a încheiat cu scorul de 2-1 în favoarea gazdelor, în etapa a XV-a a Ligii 3, Seria a VII-a! Înaintea acestei partide, Lupacul avea patru victorii la rând, dar greșelile din defensiva Voinței au făcut ca Târgu Cărbunești să obțină victoria în ultimul minut de joc!
